Языковой и культурный плюрализм. Непрерывное переосмысление идентичности. Сборник статей
Читать онлайн книгу.
de străbatere a unui bogat material documentar, continuă și/sau deschid noi rodnice căi de a lărgi și de a înnoi ipotezele de lucru, de a extinde perspectivele de abordare, înțelegere și interpretare a unor interesante fapte de cultură, cu efecte și consecințe semnificative în timp, în plan științific și educațional.
Structural, prezentul volum de studii tematice se alcătuiește din câte 4 secțiuni fiecare:
• Secțiunea I. Teoria literaturii. Literatură.
• Secțiunea a П-a. Lingvistică.
• Secțiunea a Ill-а. Studii culturale. Educație artistică.
• Secțiunea a IV-a. Didactică.
Fiecare studiu constituie un capitol aparte, numerotat, în secțiunea respectivă.
Secțiunea I. Teoria literaturii. Literatură.
În secțiunea I, Teoria literaturii. Literatură, studiul lui Vladimir Brajuk (Владимир Бражук) constituie primul capitol. Autorul examinează personajul reflexiv în literatura rusă și cinematografia sovietică. Pornind de la tipologia literară a „omului de prisos”, dezvoltată la începutul secolului al XIX-lea de A.S. Pușkin în romanul „Evgheni Oneghin”, și amplificată ulterior prin personaje ale literaturii ruse clasice, precum Peciorin, Beltov, Rudin, Oblomov, V. Brajuc surprinde trăsăturile caracteristice ale acestui tip literar, aplicat pe piesa lui A. Vampilov, „Vânătoarea de rațe” și filmul „Vacanță în septembrie”. Centrul investigației îl formează analiza detaliată a funcției substituției, care stă la baza subiectului și a intrigii în operele artistice analizate.
În capitolul al 2-lea, Bianca-Elena Chirilă (Бьянка-Елена Кирилэ) elaborează un text argumentativ asupra poeticii expresivității, elaborate de criticii literari Aleksandr Jolkovski și Iuri Șeglov în a doua jumătate a secolului XX. Considerând că poetica expresivității nu a fost îndeajuns dezbătută în sfera cercetărilor de teorie a literaturii, vede ca necesară o comparare a acesteia cu alte direcții ale teoriei literaturii ce permit revelarea asemănărilor tipologice dintre diferite școli literare. Scopul autoarei este de a evidenția locul poeticii expresivității în rândul altor teorii ale literaturii, evidențiind rolul pe care poetica structurală și cea generativă l-au avut în crearea ei.
În cel de-al 3-lea capitol, printr-un demers interpretativ imagologic, Loredana Nicoleta Ilie pune în relație două romane asociate spontan cu tema călătoriei: anume Scrisorile persane (Montesquieu) și Shdgun (James Clavell). în același timp, identifică intertextualitățile cu Gulliver’s Travels (Jonathan Swift) și Things Fall Apart (Chinua Achebe), texte imagotipice ce elaborează contextual, pe timp și spațiu, tropul tematic al „Celuilalt”, al „Străinului”. Ca imagine identificată universal, imaginea „Străinului” se impregnează de multiple straturi cu semnificație culturală, relaționată circumstanțial, și creează o nouă metaforă vizuală care posedă puterea de a schimba oameni și mentalități.
Secțiunea a Il-a. Lingvistică.
În debutul secțiunii a П-a, Lingvistică, pe parcursul capitolului 1, Elena Sirota (Елена Сирота) analizează specificitatea conceptului de „plictiseală” în lexicalizarea rusă a imaginii lumii, particularizată în discursul artistic al lui A.P. Cehov. Studiul debutează prin analizarea diverselor definiții date noțiunii de „concept” și în detectarea trăsăturilor lor diferențiale. Autoarea se oprește asupra conceptului de „plictiseală”, îi cercetează conținutul și îi pune în evidență potențialul semantic de natură psiho-emoțională și existențială; faptul face posibilă identificarea a două aspecte ale fenomenului conceptualizat și prezentarea lor ca microcâmpuri autosemantice, în același timp interconectate în cadrul macro-câmpului conceptului.
În capitolul al 2-lea, Laura Carmen Cuțitaru face o succintă evaluare a efectelor generale ale reformelor ortografice privind reprezentarea grafică a aceluiași sunet din limba română, prin două litere: î și â. Scrierea limbii române este esențialmente fonetică, raportul sunet-literă fiind, în principiu, de 1:1. Reformele întreprinse în secolul al XIX-lea, prin trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin, s-au impus cu necesitate în contextul latinității limbii române și au avut consecințe salutare; însă nu la fel de benefice au fost cele care au urmat în secolul XX. Ulterior, simplificarea către care s-a tins în mod natural a fost încălcată prin decizii politice (prima oară în anii ’60 pe timpul regimului comunist al lui Ni-colae Ceaușescu, apoi după Revoluția anticomunistă din 1989, în anul 1993). în ceea ce privește epoca prezentă, autoarea constată o generalizare a confuziei între vorbitorii nativi și non-nativi în ceea ce privește scrierea.
În capitolul al 3-lea, Georgiana-Anamaria Sălăgean efectuează o analiză a discursului jurnalistic concretizat în diferite tipuri de articole. Autoarea urmărește în principal măsura în care sunt respectate cele trei principii fundamentale care articulează discursul jurnalistic: coeziunea, concizia și claritatea. Analizează aspecte demonstrate ca semnificative în bibliografia științifică de specialitate și alcătuiește un corpus de texte actuale, prin care evidențiază faptul că, în ceea ce privește conceperea și redactarea conținutului, discursul anumitor jurnaliști trece cu nepermis de multă neglijență peste normele profesiei. Cauza, afirmă autoarea, se găsește în calitatea publicului căruia ei i se adresează, dar și în nivelul informațional și etic al tipului de revistă, ziar etc. în care aceștia își scriu articolele.
Secțiunea a Ш-a. Studii culturale. Educație artistică.
În secțiunea a 3-a, Studii culturale. Educație artistică, studiul loanei-Iulia Olaru constituie primul capitol. Cercetătoarea se oprește asupra sculpturii paleolitice europene. în istoria artei, observă aceasta, sunt egal semnificative reprezentarea zoomorfă în pictură și reprezentarea antropomorfă în sculptură. Totuși, fie în tehnica ronde-bosse, fie în basorelief, ființa umană, mai precis femeia, este subiectul care surclasează – mai ales din punct de vedere numeric – subiectul animalier. în plus, când este vorba despre formele antropomorfe, realismul formelor zoomorfe face loc principiului artistic complementar: abstractizarea. Statuetele din Paleolitic au fost create în scopuri practice, au servit drept idoli în ritualurile de cult – și nu li se poate atribui intenția expresă de a suscita plăcerea de ordin estetic. în epoca prezentă observăm și admirăm efectul trăsăturilor lor de stil: realismul și sugerarea mișcării în reprezentările animaliere, stilizarea și abstractizarea în reprezentările antropomorfe. Indiferent de rolul lor, sculpturile mărturisesc existența unui instinct artistic și a opțiunii estetice deliberate a omului din Paleolitic, cu precădere în cazul reprezentărilor femeii, adică acolo unde a pus în practică o artă non-imitativă.
Capitolul al 2-lea cuprinde studiul întocmit de Teodora Leon. Autoarea începe printr-o prezentare succintă a unui concept nou în ancheta criminalistică, teoretizat în 2019 de Michael Rothberg: acela de “implicated subject”/ „subiect implicat”/ „complice pasiv”. Noua idee a schimbat gradual modul în care investigația se raportează la relația tradițională dintre făptași și victime. Astfel că indivizii văzuți drept “implicated subjects”/ „subiecți implicați”/ „complici pasivi” pot fi calificați ca participanți pasivi, care, prin lipsa de atitudine, favorizează petrecerea mai multor crime decât ne-am putea aștepta. La analiză, romanul grafic al lui Derf Back-derf, My friend Dahmer (Prietenul meu Dahmer), 2012, pune în evidență câteva metode prin care „complicii pasivi” ignoră victimele și contribuie indirect la formarea viitorilor criminali, întrun parcurs ciclic malefic, fără oprire. Autoarea vine și cu alte exemple din literatura și cultura americană, ilustrative pentru eșecul sau reușita unor personaje de a preveni perpetuarea actelor imorale.
Secțiunea a IV-a. Didactică.
Secțiunea