Marşul Regilor . Морган Райс
Читать онлайн книгу.
avut dreptate despre tine", a spus el, eliberând încet strânsoarea. "Destinul tău este mult mai măreț decât al meu."
Thor a simțit un șoc electric prin corp la cuvintele regelui. Destinul lui? Mai măreț decât al Regelui? Însăși ideea că regele s-ar deranja să discute despre Thor cu Argon era mai mult decât putea Thor înțelege. Iar faptul că el ar spune că destinul lui Thor era mai măreț decât al Regelui – ce-ar putea să vrea să spună? Oare Regele MacGil doar delira în ultimele sale clipe?
"Te-am ales … te-am adus în familia mea cu un motiv. Știi care este acest motiv? "
Thor clătină din cap, dorind cu disperare să știe.
"Nu știi de ce te-am vrut aici, numai pe tine, în ultimele mele clipe?"
"Îmi pare rău, stăpâne", a spus el, clătinând din cap. "Nu știu."
MacGil zâmbi vag, iar ochii lui au început să se închidă.
"Există un ținut mare, departe de aici. Dincolo de Sălbăticie. Dincolo chiar de țara dragonilor. Este țara Druizilor. De acolo este mama ta. Trebuie să mergi acolo să cauți răspunsuri. "
Ochii lui MacGil s-au deschis larg și el se uita la Thor, cu o intensitate pe care Thor nu o putea înțelege.
"Împărăția noastră depinde de asta", a adăugat el. "Nu ești ca ceilalți. Ești special. Până când nu înțelegi cine ești, regatul nostru nu va fi deloc liniștit. "
Ochii lui MacGil s-au închis și respirația lui a devenit superficială, fiecare suflare ieșind cu un icnet. Mâna lui a slăbit încet pe încheietura lui Thor, iar Thor și-a simțit propriile lacrimile izvorând. Mintea lui se învârtea cu tot ce spusese regele,în timp ce încerca să dea un sens la toate. Abia se putea concentra. Oare auzise corect?
MacGil a început să-i șoptească ceva, dar era atât de încet, că Thor abia putea pricepe. Thor se aplecă mai aproape, aducându-și urechea la buzele lui MacGil.
Regele și-a ridicat capul pentru ultima cap o dată, și cu un ultim efort, a spus:
"Răzbună-mă."
Apoi, brusc, MacGil a înțepenit. Zăcu acolo pentru câteva momente, apoi capul lui s-a rostogolit într-o parte iar ochii i s-au deschis larg, nemișcați.
Mort.
"NU!" se jeli Thor.
Bocetul lui trebuie să fi fost destul de tare pentru a alerta garda, pentru că o clipă mai târziu, a auzit o ușă deschizându-se în spatele lui, a auzit agitația a zeci de oameni intrând grăbiți în cameră. Într-un colț al conștiinței, el a înțeles că era mișcare în jurul lui. El a auzit vag clopotele castelului bătând afară, iar și iar. Clopotele sunau în ritm cu sângele din tâmplele lui. Dar totul a devenit o ceață, iar după câteva momente camera se învârtea.
Thor leșina, îndreptându-se spre podeaua de piatră într-un mare colaps.
CAPITOLUL ȘASE
O rafală de vânt l-a lovit pe Gareth în față și s-a uitat în sus, clipind printre lacrimi, în lumina palidă a primului soare care răsărea. Ziua abia începea, și totuși în acest loc îndepărtat, aici, pe marginea Vîrfurilor lui Kolvian, se adunaseră deja sute de persoane – familia regelui, prietenii și supușii regali apropiați, stând aproape, în speranța că vor participa la înmormântare. Chiar dincolo de ei, ținuți înapoi de o armată de soldați, Gareth putea vedea masele adunându-se, mii de oameni privind funeraliile de la distanță. Durerea pe fețele lor era autentică. Tatăl său fusese iubit, asta era sigur.
Gareth stătea împreună cu restul familiei apropiate, într-un semi-cerc în jurul corpului tatălui său, care stătea suspendat pe scânduri peste o groapă în pământ, cu frânghii în jur, așteaptă să fie coborât. Argon stătea în fața mulțimii, purtând hainele stacojiu-aprins pe care le folosea numai pentru funeralii, cu fața enigmatică în timp ce se uita în jos, la corpul regelui, gluga acoperindu-i fața. Gareth a încercat cu disperare să analizeze acea față, să descifreze cât de multe știa Argon. Oare Argon știa că și-a ucis tatăl? Și dacă da, le-ar spune celorlalți, sau ar lăsa destinul să-și urmeze cursul?
Spre ghinionul lui Gareth, acel băiat enervant, Thor, a fost exonerat de orice vinovăție; evident, el nu ar fi putut să-l înjunghie pe rege în timp ce era în temniță. Ca să nu mai vorbim de faptul că chiar tatăl său le spusese tuturor că Thor era nevinovat. Ceea ce doar a înrăutățit lucrurile pentru Gareth. Un consiliu fusese deja format să ancheteze situația, să controleze fiecare detaliu al crimei. Inima lui Gareth bătea să-i spargă pieptul în timp ce stătea acolo cu ceilalți, cu ochii ațintiți la cadavrul pe cale de a fi coborât în pământ; el ar fi vrut să meargă în groapă cu el.
Era doar o chestiune de timp până când urmele duceau la Firth – și când o făceau, Gareth va fi tras în jos cu el. El trebuia să acționeze rapid pentru a distrage atenția, să dea vina pe altcineva. Gareth s-a întrebat dacă cei din jurul lui îl suspectau. Probabil că era doar paranoic, iar pe când se uita la chipurile lor, nu a văzut pe nimeni uitându-se la el. Acolo stăteau frații lui: Reece, Godfrey, și Kendrick; sora lui Gwendolyn; și mama sa, fata ei schimbată de durere, arătând catatonică; într-adevăr, de la moartea tatălui său, ea era o persoană diferită, abia capabilă să vorbească. El a auzit că, atunci când a primit știrile, ceva s-a întâmplat în ea, un fel de paralizie. Jumătate din fața ei era înțepenită; atunci când deschidea gura, cuvintele ieșeau prea lent.
Gareth a examinat fețele consilierilor regelui din spatele ei – generalul principal, Brom, și capul Legiunii, Kolk, stăteau în fața, în spatele lor stând nenumărații consilieri ai tatălui său. Toți simulau durerea, dar Gareth știa mai bine. Știa că tuturoracestor oameni, tuturor membrilor consiliului și sfătuitorilor și generalilor – și tuturor nobililor și seniorilor din spatele lor – abia le păsa. El a recunoscut pe fețele lor ambiția. Dorința de putere. Pe măsură ce fiecare se uita în jos la cadavrul regelui, el a simțit că fiecare se întreba cine va fi următorul care va apuca tronul.
Era exact gândul pe care-l avea Gareth. Ce s-ar putea întâmpla în urma unui astfel de asasinat haotic? Dacă ar fi fost curat și simplu, iar vina dată pe altcineva, atunci planul lui Gareth ar fi fost perfect – tronul i-ar reveni lui. La urma urmei, el era primul născut, fiul legitim. Tatăl său îi cedase puterea lui Gwendolyn, dar nimeni nu fusese prezent la acea reuniune, cu excepția fraților lui, și dorințele sale nu fuseseră niciodată ratificate. Gareth cunoștea consiliul, și știa cât de în serios luau ei legea. Fără o ratificare, sora lui nu putea domni.
Ceea ce, din nou, ducea la el. Dacă lucrurile își urmau cursul – şi Gareth era hotărât să se asigure că o vor face – atunci tronul ar trebui să-i revină lui. Asta era legea.
Frații săi i se vor opune, nu avea nicio îndoială. Ei își vor aminti întâlnirea cu tatăl lor, şi, probabil, vor insistă ca Gwendolyn să domnească. Kendrick nu ar încerca să preia puterea pentru el însuși – era prea curat la suflet. Godfrey era apatic. Reece era prea tânăr. Gwendolyn era singura ameninţare reală. Dar Gareth era optimist: nu credea că Consiliul era gata ca o femeie – cu atât mai puţin o adolescentă – să conducă Inelul. Şi fără o ratificare de la rege, aveau scuza perfecta pentru a trece peste ea.
Singurul pericol real rămas în mintea lui Gareth era Kendrick. Până la urmă, el, Gareth, era urât de toată lumea, în timp ce Kendrick era iubit de oamenii de rând, de soldaţi. Având în vedere situația, exista întotdeauna şansa ca Consiliul să dea tronul lui Kendrick. Cu cât Gareth putea prelua puterea mai repede, cu atât ar putea-o folosi pentru a-l strivi pe Kendrick.
Gareth a simţit ceva trăgându-l de mână, şi s-a uitat în jos și a văzut cum frânghia îi ardea palma. El și-a dat seama că începuseră să coboare sicriul tatălui său; s-a uitat şi i-a văzut pe ceilalți frați ai sai, fiecare ținând de asemenea o funie, lăsându-l încet în jos. Capătul