Dacă ar fi văzut. Блейк Пирс
Читать онлайн книгу.
din locul de unde preluase apelul lui Allen - când văzu o fetiță cu un tricou My Little Pony. Mergea ținând-o de mână pe mama ei, la doar câțiva metri în fața ei, mergând în direcția lor. Avea cinci sau șase ani, cu părul blond prins într-o coadă de cal pe care numai grija unei mame o putea realiza. Avea ochii albaștri și un nas ascuțit, care semăna mai degrabă cu nasul unui spiriduș. Și tocmai acea trăsătură îi trimise un junghi de disperare în inimă lui Kate.
Îi trecu prin minte o imagine, o fetiță care arăta aproape identic cu aceasta. Dar, în această imagine, fetița era murdară pe față și plângea. Luminile mașinilor de poliție străluceau în spatele ei.
Imaginea era atât de puternică încât Kate fu nevoită să se oprească pentru o clipă. Încetă să se mai uite la fată, nevrând să pară înfricoșătoare sau ciudată. Se agăță de imaginea din mintea ei și făcu tot posibilul să găsească amintirea asociată cu ea. Imaginile îi veneau în minte treptat și se desfășurau încet, ca și cum ar citi dosarul cazului.
„O fetiță în vârstă de cinci ani, găsită la trei zile după ce a fost dată dispărută. Aflată într-o colibă de pescuit din Arkansas, împreună cu cadavrele părinților săi. Părinții au fost victimele cu numărul cinci și șase ale unui criminal în serie care a terorizat Arkansasul mai bine de patru luni...un criminal pe care Kate l-a prins, dar numai după ce a ajuns la victima cu numărul nouă.”
Kate era conștientă că dintr-o dată stătea nemișcată ca o statuie pe stradă, dar nu putea să se miște. Cazul acela o bântuise o perioadă de timp. Atât de multe înfundături, atât de multe piste false. Ea alerga în cerc, fiindu-i imposibil să afle cine era criminalul, în timp ce el continua să facă victime. Numai Dumnezeu știe ce planuri avusese cu acea fetiță.
„Dar ai salvat-o”, își spuse ea. „În cele din urmă, ai salvat-o.”
Kate începu să meargă din nou. Nu era prima oară când o imagine aleatorie din trecutul ei își făcea apariția în mintea ei și o făcea să piardă contactul cu realitatea. Uneori își făceau apariția întâmplător, apăreau din senin. Dar existau și momente când apăreau puternic și rapid, precum un flashback de stres post-traumatic.
Imaginea fetei din Arkansas se situa undeva între. Și Kate era recunoscătoare pentru asta. Acel caz aproape că a determinat-o pe Kate să se retragă în 2009. A fost zdruncinant, într-o asemenea măsură încât Kate și-a luat două săptămâni libere de la lucru. Și dintr-o dată, în timp ce mergea înapoi acasă cu cadouri în mână pentru nepoata ei, preț de o secundă, Kate se simți ca și cum se întoarse înapoi în timp.
Au trecut aproape zece ani de când a salvat-o pe acea fetiță. Kate se întreba unde era - se întreba dacă a reușit să treacă peste trauma trăită..
- Doamnă?
Kate clipi, tresărind puțin la auzul unei voci necunoscute venind din fața ei. Un adolescent stătea în fața ei. Părea îngrijorat, ca și cum nu era sigur dacă ar trebui să stea acolo sau să fugă.
- Sunteți bine? întrebă el. Păreți...nu știu. Bolnavă. De parcă sunteți pe punctul de a leșina sau ceva.
- Nu, zise Kate, clătinând din cap. Sunt bine. Mulțumesc.
Copilul dădu din cap și își văzu de drum. Kate începu să meargă din nou înainte, smulsă dintr-o gaură din trecut, care presupunea că nu se închise încă. Pe măsură ce se apropia de casă, începu să se întrebe cât de multe găuri din trecutul ei erau încă deschise.
Și dacă fantomele din trecutul ei vor continua să o bântuie până când și ea va deveni o fantomă.
CAPITOLUL DOI
Kate îți petrecu următoarea oră făcând ordine în casă, deși făcuse asta deja înainte de a pleca la cumpărături. O făcea să se simtă ciudat faptul că era așa de anxioasă cu privire la vizita lui Michelle. Melissa locuise în casa asta în timpul liceului, așa că atunci când venea în vizită (ceea ce, în opinia lui Kate, nu se întâmpla destul de des), Kate nu simțea nevoia ca totul să arate lună și bec. Deci, de ce era atât de preocupată de cum arăta casa pentru un copil de două luni?
„Poate este un fel de grijă pe care o au bunicile”, se gândi ea în timp ce freca chiuveta din baie...o încăpere pe care știa bine că nepoata ei nici nu o va vedea, cu atât mai puțin să o folosească.
În timp ce clătea chiuveta, se auzi soneria. O cuprinse un entuziasm la care nu se așteptase. În momentul în care deschise ușa, zâmbea cu gura până la urechi. Melissa era de cealaltă parte a ușii, cărând-o pe Michelle în scaunul ei. Copilul dormea, cu picioarele învelite într-o păturică groasă.
- Bună, mamă, spuse Melissa în timp ce intră în casă. Se uită rapid în jur și-și dădu ochii peste cap. Câtă curățenie ai făcut azi?
- Invoc Amendamentul al cincilea, spuse Kate.
Melissa așeză cu grijă scaunul de mașină pe podea și îi desfăcu ușor centura lui Michelle. O ridică și i-o întinse ușor lui Kate. Trecuse aproape o săptămână de când Kate îi vizitase pe Melissa și pe Terry, dar când o luă pe Michelle în brațe, simți ca și cum trecuse mult mai mult timp.
- Ce planuri v-ați făcut pentru deseară? întrebă Kate.
- De fapt, nu prea ne-am făcut, spuse Melissa. Și tocmai asta e partea frumoasă. Vom ieși la cină și să bem ceva. Poate vom dansa puțin. Totodată, ne-am răzgândit în legătură cu dădăcitul ei peste noapte, pentru că ne-am dat seama că nu suntem destul de pregătiți pentru pasul ăsta. Avem extrem de mare nevoie de un somn neîntrerupt, dar pur și simplu nu pot să stau departe de ea atât de mult timp.
- Oh, cred că pot să înțeleg asta, spuse Kate. Mergeți în oraș și distrați-vă.
Melissa ridică geanta cu scutece de pe umăr și o așeză lângă scaunul de mașină.
- Ai aici tot ce ai nevoie. O să vrea să mănânce din nou peste o oră și nu o să adoarmă ușor. Terry crede că e drăguță, dar eu cred că e diabolică. Dacă e balonată, în buzunarul din spate găsești picături pentru gaze și -
- Lissa…vom fi bine. Știi, am crescut deja un copil. Și se pare că m-am descurcat destul de bine.
Melissa zâmbi și o surprinse pe Kate cu un sărut rapid pe obraz.
- Mulțumesc, mamă. O să vin după ea în jurul orei unsprezece. E prea târziu?
- Nu, e perfect.
Melissa aruncă o ultimă privire copilului ei, o privire care-i înmuie inima lui Kate. Își amintea cum e să fii mamă și să te inunde acel sentiment de dragoste - o dragoste care se traduce printr-o dorință pură de a face orice pentru a te asigura că acel omuleț pe care l-ai creat va fi în siguranță.
- Dacă ai nevoie de ceva, sună-mă, spuse Melissa, deși încă se uita la Michelle și nu la Kate.
- Așa o să fac. Acum du-te. Distrează-te.
Melissa se întoarse în cele din urmă și ieși pe ușă. În timp ce o închidea, micuța Michelle se trezi în brațele lui Kate. Îi zâmbi adormită bunicii ei și căscă puțin.
- Deci, ce facem acum? întrebă Kate.
Întrebarea era direcționată jucăuș către Michelle, dar simți greutate acestei întrebări, încât începu să se întrebe dacă nu cumva își punea singură întrebări retorice. Fiica ei era un adult în toată firea acum, cu o fiică a ei. Și ea se apropia de vârsta de cincizeci și șase de ani, ținându-și prima nepoată în brațe. Deci...ce facem acum?
Se