Depresia. Juan Moisés De La Serna
Читать онлайн книгу.
trei ori, când li s-a cerut să participe, la șase luni și apoi la un an.
Au fost colectate cinci date de la fiecare participant: medicația primită, vizitele la medicul de familie, vizitele la specialist, psihoterapia primită și numărul de spitalizări, costul acestora fiind extrase din tabele standardizate estimate de Biroul de Statistică Federală.
Rezultatele arată un cost mediu pe an, pe pacient cu depresie severă de 3813€. Nu au existat diferențe semnificative de cost între bărbați și femei, chiar dacă trei sferturi din participanți au fost femei.
Ceea ce în cifre macroeconomice implică cheltuieli anuale în Germania pentru pacienții cu depresie severă mai mare de 15.6 trilioane de euro.
Autorilor studiului li se pare o sumă excesivă, în ciuda faptului că este cea mai frecventă tulburare psihologică în rândul pacienților care vin la consultație. Prin urmare, ei sugerează îmbunătățirea în detectarea precoce a bolii cât și căutarea de tehnici și terapii noi mai eficiente pentru a reduce numărul de consultații și mai presus de toate pentru a reduce costul total de îngrijire al pacienților cu depresie severă.
Deși rezultatul este revelatoriu, nu oferă detalii legate de costul tratării depresiei, dacă este mai mult sau mai puțin costisitor decât alte boli sau alte condiții fizice tratate, astfel încât nu se poate estima dacă este o cheltuială excesivă sau nu pentru administrații sau dacă ar trebui să fie prioritizată față de alte boli considerând cheltuielile ridicate.
Rezultatele demonstrează că nu este o problemă minoră, datorită implicaţiilor sale, atât în ceea ce priveşte pacienții și sănătatea lor cât și din punct de vedere economic.
Dar, pentru a stabili un diagnostic și tratamentul, este necesar pentru început a se face diferența clară între depresie și tristețe, fiindcă tristețea nu generează întotdeauna o depresie severă.
Capitolul 2. Doliul
Doliul este o reacție de tristețe și de scădere a dispoziției în urma pierderii unei persoane dragi, înţeles ca un pas “normal” la cei cu o legătură afectivă cu decedatul.
Una dintre cele mai înverșunate discuții în rândul profesioniștilor din domeniul sănătății mentale, în ceea ce privește reforma manualului de referință pentru diagnostic și tratament, (D. S. M.-V) [4] a fost modul de abordare a decesului.
D.S.M.-V este revizuit periodic de către experți, incluzând noi psihopatologii și excluzând altele.
În cea mai recentă versiune, a cincea, au fost făcute puține modificări, dar au fost foarte controversate. Una dintre cele mai proeminente, a fost cu privire la luarea în considerare a doliului, ca atare sau ca parte din depresie.
Doliul este o etapă prin care trece o persoană atunci când pierde pe cineva drag. În unele țări, acest lucru se reflectă printr-o vestimentație diferită și evenimente precum priveghiul.
Doliul are un rol important atât în experiența personală cât și în cea socială, deoarece este o perioadă în care se primește sprijin, confort și condoleanțe de la membrii familiei și prietenii apropiați.
Când o persoană este în doliu, se simte deprimată, tristă, nemotivată, își poate pierde chiar și scopul… ceea ce este de înțeles și normal în societate.
Problema este că acestea sunt, de asemenea, simptomele depresiei, catalogată în psihopatologie ca tulburare depresiv severă.
Unii experți susțin că, dacă doliul are aceleaşi simptome ca depresia, este pentru că se vorbește despre aceeași problemă de sănătate. Alții, pe de altă parte, diferențiază doliul pentru că există o “cauză care îl justifică”.
O altă controversă este durata doliului. În unele tradiții, doliul este pe o perioadă de un an, în alte societăți este doar șapte zile. Dar există o diferență între starea de doliu și a ține doliu.
Starea de doliu este starea de spirit a familiei, în timp ce ținerea doliului este un afișaj social, care variază de la țară la țară, și poate dura ani de zile. A ține doliu, în sine, nu implică nici un risc pentru sănătatea persoanei, astfel încât prelungirea lui nu reprezintă o problemă, atâta timp cât convențiile sociale sunt urmate.
Înainte de apariția D.S.M. -V, în cazul în care doliul depășea două luni, trebuia tratat clinic ca depresie severă. În prezent, această perioadă minimă de două luni nu este respectată, astfel că diagnosticarea și tratamentul încep din momentul în care apare simptomatologia depresiei severe.
Cu această schimbare, este vorba despre a oferi răspuns cât mai rapid unei probleme de sănătate mentală atât de importantă și extinsă ca depresia, fără a fi nevoie de a aștepta cele doua luni prescriptive, cum se proceda înainte.
Prin urmare, doliul a fost înţeles ca o “experiență” prin care toți trebuie să trecem atunci când pierdem o persoană dragă, dar trebuie “monitorizat” deoarece simptomele ar putea ascunde o tulburare de depresie severă.
Trebuie ținut cont că este esenţial sprijinul familiei și al prietenilor care înțeleg situația și asistă persoana în timp ce trece prin doliu pentru depașirea acestuia in mod natural.
Capitolul 3. Distimia
Cu toții am avut, la un moment dat în viața noastră, o serie de evenimente neplăcute, o perioadă în care ne-a lipsit motivația, ne-am simțim apatici și demoralizați, problemele ne-au copleşit și nu ne-am putut “ridica capul”, dar în timp totul s-a rezolvat și ne-am recăpătat starea anterioară. Cu toate acestea, dacă simțiți că această condiţie persistă de ani de zile, este posibil să suferiți de o afecţiune numită distimie.
Distimia este o tulburare de dispoziție, în care o persoană are simptome depresive cronice, de o durată mai mare de un an pentru copii și adolescenţi, și doi ani la adulţi. Se consideră un debut precoce în cazul în care apare înainte de vârsta de 21 de ani și târziu, dacă apare după această vârstă.
Este o tulburare cu simptome ușoare sau moderate ce nu au suficientă intensitate pentru a fi considerate episoade depresive, motiv pentru care nu are diagnosticul unei tulburări depresive severe.
Potrivit studiului Estudio ESEMeD-Spania realizat în colaborare cu Unidad de Investigación y Desarrollo Sant Joan de Déu-Serveis de Salut, Sant Boi de Llobregat și Unidad de Investigación en Servicios Sanitarios Instituto Municipal de Investigación Médica Barcelona (Spania), ale căror rezultate au fost publicate în jurnalul științific Medicina Clínica [5], distimia este al treilea cel mai frecvent tip de tulburare mentală în populația spaniolă, care afectează aproape 1,5% de cetățeni în fiecare an. Spre deosebire de alte tulburări psihologice, există diferențe semnificative în distribuţia distimiei, deoarece afectează până la cinci ori mai multe femei decât bărbați.
Cauzele distimiei nu sunt încă suficient de clare, atribuindu-se la o modificare al unui anumit tip de neurotransmiţător numit serotonină, responsabil de gestionarea emoţiilor și estimarea valorii personale; Alte cauze care trebuie avute în vedere sunt situaţiile de stres continuu și personalitatea.
Printre plângerile cele mai frecvent întalnite, ce trimit o persoană la un consult medical pentru acest motiv, ne putem întalni cu urmatoarele simptome ale distimiei:
-Stare depresivă sau iritabilă (în cazul copiilor și al adolescenților).
-Pierderea interesului în lucruri care îi bucurau anterior.
-Sentimente de vinovăție, stimă de sine scăzută.
-Percepția de sine ca “trist” sau “descurajat”.
-Persistența acestei stări pentru o lungă perioadă