Cartea Urantia. Urantia Foundation
Читать онлайн книгу.
inerentă planurilor arhitecturale ale universului maestru. Însă mişcările intermediare sunt de origine complexă; pe de o parte, ele derivă din segmentarea constitutivă a energiei materiei în supraunivers, iar pe de altă parte sunt produse de acţiunea inteligentă şi intenţională a organizatorilor de forţă Paradisului.
15:3.16 (168.12) Universurile locale sunt mai vecine unele cu altele atunci când se apropie de Havona; circuitele sunt mai numeroase şi se suprapun din ce în ce mai mult, strat peste strat. Însă, la o distanţă mai mare de centrul etern, există din ce în ce mai puţine sisteme, straturi, circuite şi universuri.
4. Nebuloasele — strămoşii universurilor
15:4.1 (169.1) Cu toate că creaţia şi organizarea universului rămân întotdeauna sub controlul Creatorilor infiniţi şi al asociaţilor lor, orice fenomen se desfăşoară conform unei tehnici ordonate şi conform legilor gravitaţiei-forţă, energiei şi materiei. Însă un element misterios este asociat sarcinii-forţă universale a spaţiului. Noi înţelegem foarte bine organizarea creaţiilor materiale plecând de la stadiul ultimatonic, însă nu înţelegem pe deplin naşterea cosmică a ultimatonilor. Noi suntem convinşi că aceste forţe ancestrale îşi au originea în Paradis, deoarece ele se rotesc perpetuu în spaţiul străbătut, urmând exact traseul giganticelor contururi ale Paradisului. Cu toate că ea nu răspunde gravitaţiei Paradisului, această sarcină-forţă a spaţiului, predecesor al întregii materializări, reacţionează întotdeauna la prezenţa Paradisului de Jos; ea este aparent pusă în circuit în interiorul şi în exteriorul centrului Paradisului de Jos.
15:4.2 (169.2) Organizatorii forţei Paradisului transmută puterea spaţiului în forţă primordială, şi fac să evolueze acest potenţial prematerial în manifestări de energii primare şi secundare ale realităţii fizice. Când această energie atinge nivelele la care răspunde gravitaţiei, intră în acţiune directorii de putere şi asociaţii lor din regimul suprauniversal şi îşi încep manipulările lor fără sfârşit destinate să stabilească multiplele circuite de putere şi canale de energie ale universurilor spaţiului şi timpului. Astfel apare materia fizică în spaţiu, şi atunci cadrul este pregătit pentru a se începe organizarea universului.
15:4.3 (169.3) Această segmentare a energiei este un fenomen care nu a putut fi clarificat niciodată de către fizicienii de pe Nebadon. Principala lor dificultate constă în faptul că organizatorii forţei din Paradis sunt relativ inaccesibili, deoarece directorii de putere vii, cu toate că sunt competenţi pentru a se ocupa de energia spaţială, nu au nici cea mai vagă idee asupra originii energiilor pe care le manipulează cu atât de multă pricepere şi îndemânare.
15:4.4 (169.4) Organizatorii de forţă ai Paradisului sunt la originea nebuloaselor. Ei sunt capabili să dea naştere în jurul prezenţei lor spaţiale la formidabili cicloni de forţă care, odată formaţi, nu pot fi opriţi, nici limitaţi până când aceste forţe care impregnează totul nu sunt mobilizate pentru a face să apară în cele din urmă unităţile ultimatonice ale materiei universale. Aşa sunt aduse în existenţă nebuloasele spirale sau de orice alt gen, roţile mamă ale sorilor cu origine directă şi ale diversele lor sisteme. În spaţiul exterior, putem percepe zece forme diferite de nebuloase, zece faze de evoluţie universală primară, şi aceste vaste roţi de energie au avut aceeaşi origine ca aceea a celor şapte suprauniversuri.
15:4.5 (169.5) Există mari diferenţe în mărimea nebuloaselor, precum şi în numărul total şi în masa de agregare a descendenţilor lor stelari şi planetari. O nebuloasă formatoare de sori situată la nord de frontierele Orvontonului, însă în interiorul nivelului spaţial al suprauniversurilor, a dat deja naştere la patruzeci de mii de sori, şi roata mamă continuă să proiecteze sori dintre care majoritatea au mărimea soarelui vostru. Unele din cele mai mari nebuloase ale spaţiului exterior dau naştere unui număr de sori de până la o sută de milioane.
15:4.6 (169.6) Nebuloasele nu sunt în legătură directă cu nici una dintre unităţile administrative cum ar fi sectoarele minore sau universurile locale, cu toate că anumite universuri locale au fost organizate cu produsele unei singure nebuloase. Fiecare univers local îmbrăţişează exact o sutime din sarcina totală de energie a unui supraunivers, independent de relaţiile nebulare, deoarece energia nu este organizată de nebuloasă - ea este distribuită în mod universal.
15:4.7 (170.1) Nu toate nebuloasele spirale sunt angajate în formarea de sori. Unele au păstrat controlul multora dintre descendenţii lor stelari separaţi, iar aparenţa lor de spirală rezultă din faptul că sorii lor ies din braţul nebular în formaţie restrânsă, însă se întorc în aceasta pe căi diverse. Acest fapt uşurează observarea lor într-un singur punct, când sunt la un loc, însă îngreunează observarea lor atunci când sunt larg răspândiţi pe diversele lor căi de întoarcere, mai departe şi în afara braţului nebuloasei. Nu există prea multe nebuloase formatoare de sori care să fie în prezent active în Orvonton, cu toate că Andromeda, care este în afara suprauniversului locuit, este foarte activă. Această nebuloasă foarte îndepărtată este vizibilă cu ochiul liber; atunci când o priviţi, opriţi-vă pentru a vă gândi că lumina care ajunge la voi a părăsit aceşti sori îndepărtaţi de aproape un milion de ani.
15:4.8 (170.2) Galaxia Căii Lactee este compusă din un uriaş număr de nebuloase care au fost spirale şi din alte nebuloase, dintre care multe şi-au păstrat configuraţia de la începuturi. Însă, ca urmare a catastrofelor interne şi a atracţiilor externe, multe au trecut prin prefaceri şi prin deformări de aşa natură încât aceste enorme conglomerate apar ca gigantice mase luminoase de sori strălucitori, cum ar fi, de pildă, Norul lui Magellan. Tipul globular de îngrămădire de stele predomină în vecinătatea limitelor exterioare a Orvontonului.
15:4.9 (170.3) Trebuie să considerăm imenşii nori stelari ai Orvontonului ca pe conglomerate individuale de materie, comparabile cu nebuloasele separate pe care le putem observa în regiunile spaţiului exterioare galaxiei Căii Lactee. Cu toate acestea, mulţi dintre presupuşii nori stelari ai spaţiului nu sunt formaţi decât din materie gazoasă. Potenţialul de energie al acestor nori de gaze stelare este incredibil de colosal; şi o parte este recuperată de sorii vecini şi retrimisă în spaţiu sub formă de emanaţii solare.
5. Originea corpurilor spaţiale
15:5.1 (170.4) Cea mai mare parte a masei conţinută în sorii şi în planetele unui supraunivers provine din roţile nebulare. O porţiune foarte mică din masa suprauniversurilor este organizată prin acţiunea directă a directorilor de putere (cum este în construcţia sferelor arhitecturale); cu toate acestea, în spaţiul deschis, se naşte o cantitate constant variabilă de materie.
15:5.2 (170.5) În ceea ce priveşte originea lor, majoritatea sorilor, a planetelor şi a altor sfere se pot încadra într-una dintre cele zece grupuri următoare:
15:5.3 (170.6) 1. Inele de Contracţie Concentrice. Nu toate nebuloasele sunt spirale. Numeroase nebuloase imense suportă o condensare sub formă de inele multiple în loc de a se diviza într-un sistem de stele duble, sau de a evolua în spirală. Pe lungi perioade de vreme, aceste nebuloase par ca enormi sori centrali înconjuraţi de un mare număr de nori gigantici semănând cu formaţiile materiale inelare.
15:5.4 (170.7) 2. Stelele Turbionare cuprind acei sori care sunt aruncaţi afară de pe marile roţi mamă de gaz la o înaltă temperatură. Ele nu sunt aruncate sub formă de inele, ci în procesiuni la dreapta şi la stânga. Există stele turbionare provenite din nebuloase diferite de cele spirale.
15:5.5 (170.8) 3. Planete de Explozie Gravitaţională. Când un soare este născut dintr-o nebuloasă spirală sau barată, el este destul de adesea proiectat la o distanţă considerabilă. Un astfel de soare este în principal gazos şi, ulterior, după ce s-a răcit puţin şi s-a condensat, se poate întâmpla să alunge pe lângă vreo masă enormă de materie, vreun soare gigantic sau de o insulă întunecată a spaţiului.