Cartea Urantia. Urantia Foundation
Читать онлайн книгу.
gândirii reflexive pot fi fie unificaţi şi coordonaţi în dezvoltarea personalitâţii, fie pot deveni disproporţionaţi şi virtual incoerenţi în funcţiunile lor respective. Însâ, atunci când ei sunt unificaţi, produc un caracter foarte puternic, constând în corelarea unei ştiinţe factuale, unei filozofii morale şi unei experienţe religioase autentice. Iar aceste trei intuiţii cosmice sunt cele care dau o validitate obiectivâ, o realitate a experienţei pe care omul o extrage din lucruri, semnificaţii şi valori, şi a experienţei pe care o are cu ele.
16:6.11 (192.7) Scopul educaţiei este de a dezvolta şi de a ascuţi aceste facultâţi înnâscute ale minţii umane; scopul civilizaţiei, de a le exprima; scopul experienţei vieţii, de a le realiza; scopul religiei, de a le înnobila; iar scopul personalitâţii, de a le unifica.
7. Morală, virtute şi personalitate
16:7.1 (192.8) Inteligenţa singurâ nu poate explica natura moralâ. Moralitatea (virtutea) este înnâscutâ în personalitatea umanâ. Intuiţia moralâ, sensul datoriei, este o componentâ a înzestrârii mentale umane şi ea este asociatâ altor elemente inalienabile ale naturii umane: curiozitatea ştiinţificâ şi clarviziunea spiritualâ. Mentalitatea omului transcende de departe pe aceea a rudelor sale animale, însâ natura sa moralâ şi religioasâ este cea care o distinge în mod special de lumea animalâ.
16:7.2 (193.1) Râspunsul selectiv al unui animal este limitat la nivelul motor al comportamentului sâu. Presupusa intuiţie a animalelor superioare se situeazâ la un nivel motor, şi nu apare de obicei decât dupâ experienţa încercârilor motoare şi a erorilor motrice. Omul este capabil sâ îşi exercite intuiţia ştiinţificâ, moralâ şi spiritualâ înainte de a explora sau experimenta ceva.
16:7.3 (193.2) Numai o personalitate poate şti ceea ce face, înainte de a face respectivul lucru. Numai personalitâţile posedâ o intuiţie care sâ anticipe orice experienţâ. O personalitate poate privi înainte de a sâri, şi poate deci învâţa privind la fel de bine ca în cazul în care ar face efectiv saltul. Un animal nepersonal nu învaţâ în general decât fâcând saltul.
16:7.4 (193.3) Experienţa dobânditâ de un animal îl face capabil sâ examineze diferitele maniere de a atinge un scop şi de a gâsi o metodâ fondatâ pe experienţa acumulatâ. Însâ o personalitate poate de asemenea sâ examineze scopul însuşi şi sâ îi judece validitatea, valoarea. Inteligenţa singurâ poate distinge cele mai bune modalitâţi de a atinge scopuri încâ indistincte, însâ o fiinţâ moralâ posedâ o intuiţie care îi permite sâ facâ o distincţie între scopuri între mijloace. Iar o fiinţâ moralâ care alege virtutea nu este mai puţin inteligentâ. Ea ştie ceea ce face, de ce o face, unde merge, şi cum va ajunge acolo.
16:7.5 (193.4) Când omul nu reuşeşte sâ distingâ scopurile eforturilor sale de muritor, el trâieşte la acelaşi nivel de existenţâ ca acela al animalelor. El nu a reuşit sâ intre în posesia avantajelor superioare ale fineţii materiale, ale discernâmântului moral şi ale clarviziunii spirituale, care fac parte integrantâ din înzestrarea sa cu mintea cosmicâ în ca fiinţâ personalâ.
16:7.6 (193.5) Virtutea este justeţe - conformitate cu cosmosul. A numi virtuţi nu înseamnâ a le defini, ci a le trâi, a le cunoaşte. Virtutea nu este o simplâ cunoaştere, nici înţelepciune, ci mai degrabâ realitatea unei experienţe progresive pentru a atinge nivele ascendente de dezvoltare cosmicâ. În viaţa de zi cu zi a muritorilor, virtutea este realizatâ alegând în mod regulat binele mai degrabâ decât râul, iar aceastâ aptitudine de a alege este dovada câ posedâm o naturâ moralâ.
16:7.7 (193.6) Alegerea dintre bine şi râu a omului nu este influenţatâ numai de fineţea naturii sale morale, ci de asemenea de factori cum ar fi ignoranţa, imaturitatea şi iluziile. Un simţ al proporţiei este de asemenea important în exercitarea virtuţii, câci poate fi sâvârşit râul în alegerea unui scop mai mic în locul unuia mai mare, ca urmare a distorsiuni sau a iluziei. Arta evaluârii relative sau a mâsurârii comparative intrâ în practica virtuţilor din domeniului moral.
16:7.8 (193.7) Natura moralâ a omului ar fi neputincioasâ fârâ arta mâsurârii, a discriminârii încorporate în aptitudinea sa de a cerceta semnificaţiile. Tot astfel, alegerea moralâ ar fi inutilâ fârâ clarviziunea cosmicâ care aduce cu sine cunoaşterea valorilor spirituale. Din punct de vedere al inteligenţei, omul se ridicâ la nivelul unei fiinţe morale deoarece el este înzestrat cu personalitate.
16:7.9 (193.8) Nu putem face niciodatâ sâ progreseze moralitatea prin lege sau prin forţâ. Ea este o problemâ personalâ şi de liber arbitru. Ea trebuie sâ se râspândeascâ prin contactul molipsitor al persoanelor care râspândesc o atmosferâ de frumuseţe moralâ cu persoane mai puţin sensibile moral, însâ în acelaşi timp doritoare într-o oarecare mâsurâ sâ facâ voinţa Tatâlui.
16:7.10 (193.9) Actele morale sunt împliniri umane caracterizate de cea mai înaltâ inteligenţâ, dirijate de o discriminare selectivâ atât în alegerea scopurilor superioare cât şi în acela al mijloacelor morale pentru a le atinge. O astfel de conduitâ este virtuoasâ. Virtutea supremâ constâ deci în a alege din toatâ inima faptul de a face voinţa Tatâlui care este în ceruri.
8. Personalitatea pe Urantia
16:8.1 (194.1) Tatâl Universal conferâ personalitate numeroaselor ordine de fiinţe care îşi au activitâţile pe diverse nivele de activitate ale universului. Fiinţele umane de pe Urantia sunt înzestrate cu o personalitate de tip muritor-finit funcţionând la nivelul fiilor ascendenţi ai lui Dumnezeu.
16:8.2 (194.2) Cu toate câ ne-ar fi greu sâ ne apucâm sâ definim personalitatea, putem încerca sâ expunem modul în care înţelegem factorii cunoscuţi care vor constitui ansamblul energiilor materiale, mentale şi spirituale a câror interasociere constituie mecanismul în care, pe care şi din care Tatâl Universal face sâ funcţioneze personalitatea pe care a conferit-o.
16:8.3 (194.3) Personalitatea este un dar unic de naturâ originarâ a cârei existenţâ este independentâ de sprijinul Ajustorilor Gândirii şi anterioarâ acestui sprijin. Cu toate acestea, prezenţa Ajustorului creşte efectiv manifestarea calitativâ a personalitâţii. În momentul în care Ajustorii Gândirii emanâ din Tatâ, ei sunt identici în naturâ, însâ personalitatea este variatâ, originalâ şi exclusivâ, iar manifestarea personalitâţii este printre altele condiţionatâ de natura şi calitâţile energiilor asociate ale naturii materiale, mentale şi spirituale care constituie vehiculul organic pentru manifestarea personalitâţii.
16:8.4 (194.4) Personalitâţile pot fi asemânâtoare, însâ nu sunt niciodatâ aceleaşi. Persoanele aparţinând unei serii, unui tip, ordin sau model dat pot sâ se asemene, şi existâ unele care se aseamânâ, însâ nu sunt niciodatâ identice. Personalitatea este aceastâ caracteristicâ a individului pe care o cunoaştem şi care ne va permite sâ-l identificâm într-un viitor nedeterminat, independent de natura şi de întinderea schimbârilor care s-au produs în forma, mintea şi statutul sâu spiritual. Personalitatea este aceastâ parte a individului care ne permite sâ recunoaştem şi sâ identificâm pozitiv aceastâ persoanâ ca aceea pe care am cunoscut-o precedent, chiar dacâ ea s-a schimbat mult ca urmare a modificârilor în vehiculul de expresie şi de manifestare a personalitâţii sale.
16:8.5 (194.5) Personalitatea creaturii se distinge prin douâ fenomene spontane şi caracteristice de reacţii de comportament ale muritorului: conştiinţa de sine şi liberul arbitru relativ care îi este asociat.
16:8.6 (194.6) Conştiinţa de sine constâ în a-şi da seama intelectual de actualitatea personalitâţii. Ea include aptitudinea de a recunoaşte realitatea altor personalitâţi. Ea denotâ faptul câ fiinţa este capabilâ de o experienţâ individualizatâ în şi cu realitâţile cosmice, ceea ce echivaleazâ cu faptul de a atinge statutul de identitate în relaţiile de personalitate ale universului. Conştiinţa de sine implicâ faptul câ recunoaştem