Cartea Urantia. Urantia Foundation

Читать онлайн книгу.

Cartea Urantia - Urantia Foundation


Скачать книгу
evolutive şi în diversele sectoare ale universului local şi chiar şi dincolo de el. Aceşti arbitri sunt înscrişi pe Uversa. Numărul exact al celor care activează în Nebadon nu este dat, însă estimez că universul nostru local conţine aproximativ o sută de milioane de comisii de conciliere.

      37:8.7 (414.2) În ceea ce priveşte Consultanţii Tehnici, gânditorii juridici ai tărâmului, noi avem cota noastră parte de aproximativ o jumătate de miliard. Aceste fiinţe sunt bibliotecile juridice vii şi circulante, experienţiale, ale întregului spaţiu.

      37:8.8 (414.3) Cât despre Arhivarii Celeşti, serafimii ascendenţi ai tărâmului, noi avem cota noastră parte de şaptezeci şi cinci în Nebadon. Sunt arhivarii seniori sau supraveghetori. Studenţii în progres ai acestui ordin în pregătire sunt în număr de aproape patru miliarde.

      37:8.9 (414.4) Serviciul celor şaptezeci de miliarde de Însoţitori ai Morontiei este descris în expunerile referitoare la planetele de tranziţie ale pelerinilor timpului.

      37:8.10 (414.5) Fiecare univers are propriul său corp de îngeri nativi. Există totuşi situaţii , când este foarte util să avem ajutorul spiritelor superioare care îşi au originea în afara creaţiei locale. Supernafimii fac anumite servicii rare şiunice; cel care este în prezent şeful serafimilor Urantiei este un supernafim primar al Paradisului. Se pot întâlni seconafimi reflexivi în toate locurile unde operează personalul suprauniversului, iar un mare număr de terţiafimi sunt temporar de serviciu, în calitate de Preaînalţi Asistenţi.

      37:9.1 (414.6) Spre deosebire de supraunivers şi de universul central, universul local are ordinele sale de cetăţenie permanentă care includ următoarele tipuri create:

      37:9.2 (414.7) 1. Susaţia.

      37:9.3 (414.8) 2. Univitaţia.

      37:9.4 (414.9) 3. Fiii Materiali.

      37:9.5 (414.10) 4. Creaturile Mediene.

      37:9.6 (414.11) Aceşti autohtoni ai creaţiei locale, precum şi ascenderii contopiţi cu Spiritul şi spirongii (care sunt clasificaţi altfel), constituie o populaţie relativ permanentă. În linii mari, aceste ordine de fiinţe nu sunt nici ascendente, nici descendente. Ele sunt toate creaturi experienţiale, dar experienţa lor crescândă continuă să fie pusă în slujba universului pe nivelul lor de origine. Cu toate că aceasta nu este pe de-a întregul adevărat pentru Fiii Adamici şi pentru creaturile mediene, este relativ adevărat pentru celelalte ordine.

      37:9.7 (414.12) Susaţii. Aceste fiinţe minunate rezidă pe Salvington, sediul universului nostru local, şi lucrează acolo ca cetăţeni permanenţi. Ei sunt străluciţi descendenţi ai Fiului Creator şi ai Spiritului Creativ, şi sunt îndeaproape însoţiţi de cetăţenii ascendenţi ai universului local, muritorii contopiţi cu Spiritul, care aparţin Corpului de Perfecţiune al Nebadonului.

      37:9.8 (414.13) Univitaţii. Fiecare dintre roiurile de sfere arhitecturale care formează cartierul general al celor o sută de constelaţii beneficiază de slujirea continuă a unui ordin de fiinţe rezidenţiale cunoscute sub numele de univitaţi. Aceşti copii ai Fiului Creator şi ai Spiritului Creativ constituie populaţia permanentă a lumilor-sediu ale constelaţiilor. Acestea sunt fiinţe nereproducătoare, existând pe un plan al vieţii situat aproape la jumătatea drumului dintre statutul semimaterial al Fiilor Materiali domiciliaţi în sediile sistemelor, şi planul mai vădit spiritual al muritorilor contopiţi cu Spiritul şi cu susaţii Salvingtonului; univitaţii nu sunt însă fiinţe morontiale. Ei înfăptuiesc pentru muritorii ascendenţi care traversează sferele constelaţiilor echivalentul a ceea ce autohtonii de pe Havona oferă spiritelor pelerini care trec prin creaţia centrală.

      37:9.9 (415.1) Fiii Materiali ai lui Dumnezeu. Atunci când legătura creativă dintre Fiul Creator şi reprezentantul din univers al Spiritului Infinit, Spiritul-Mamă al Universului, şi-a încheiat ciclul, când nu mai survin descendenţi din naturile lor conjugate, Fiul Creator personalizează atunci sub formă duală conceptul lui final de fiinţă şi confirmă astfel definitiv propria sa origine duală. În el însuşi şi din el însuşi, el îi creează atunci pe admirabilii şi superbii Fii şi Fiice ai ordinului material de filiaţie universală. Aceasta este originea lui Adam şi a Evei originari ai fiecărui sistem local al Nebadonului. Ei formează un ordin de filiaţie reproducător, fiind creaţi masculi şi femele. Urmaşii lor activează ca cetăţeni relativ permanenţi ai capitalelor sistemelor, cu toate că unii dintre ei sunt desemnaţi ca Adami Planetari.

      37:9.10 (415.2) Când un Fiu şi o Fiică Materiali sunt trimişi într-o misiune planetară, ei au sarcina de a întemeia rasa adamică a lumii în chestiune, o rasă prevăzută să se amestece în cele din urmă cu locuitorii muritori ai acelei sfere. Adamii Planetari sunt atât Fii ascendenţi, cât şi descendenţi, dar noi îi clasăm în general ca ascendenţi.

      37:9.11 (415.3) Creaturile Mediene. În epocile primitive, anumite fiinţe supraumane, însă materializate, sunt ataşate celor mai multe dintre lumile locuite; ele se retrag în general atunci când sosesc Adamii Planetari. Operaţiunile acestor fiinţe şi eforturile Fiilor Materiali pentru ameliorarea raselor evolutive se traduc frecvent prin apariţia unui număr limitat de creaturi dificil de clasat. Aceste fiinţe unice se găsesc adesea la jumătatea drumului dintre Fiii Materiali şi creaturile evolutive, de unde şi numele lor de creaturi mediene. Într-un sens comparativ, aceşti mediani sunt cetăţenii permanenţi ai lumilor evolutive. Din primele zile ale sosirii unui Prinţ Planetar până în epoca viitorului îndepărtat în care planeta va fi statornicită în lumină şi viaţă, ei sunt singurul grup de fiinţe inteligente care rămâne în permanenţă pe sferă. Pe Urantia, slujitorii medieni sunt, în realitate, conservatorii efectivi ai planetei. În practică, ei sunt cetăţenii Urantiei. Este adevărat că muritorii sunt locuitorii fizici şi materiali ai unei lumi evolutive, însă voi aveţi o viaţă atât de scurtă; voi zăboviţi atât de puţin pe planeta voastră natală; vă năşteţi, trăiţi şi muriţi şi treceţi apoi pe alte lumi de progres evolutiv. Chiar fiinţele supraumane care servesc pe planete ca slujitoare celeste nu au decât afectări temporare. Foarte puţine dintre ele sunt ataşate mult timp unei sfere date. În acelaşi timp, creaturile mediene asigură continuitatea administrării planetare în faţa agenţilor celeşti mereu schimbători şi a locuitorilor muritorivariind constant. Pe parcursul tuturor acestor schimbări şi înlocuiri neîncetate, creaturile mediene rămân pe planetă, unde îşi urmează munca lor fără întrerupere.

      37:9.12 (415.4) Tot astfel, toate diviziunile organizării administrative a universurilor locale şi a suprauniversurilor au populaţia lor mai mult sau mai puţin permanentă, locuitorii lor având statut de cetăţenie. La fel cum Urantia are medienii săi, Jerusem, capitala sistemului vostru, are pe Fiii şi pe Fiicele Materiale; Edentia, sediul constelaţiei are Univitaţii, în timp ce cetăţenii Salvingtonului sunt de două ordine, Susaţii creaţi şi muritori evoluaţi care s-au contopit cu Spiritul. Lumile administrative ale sectoarelor minore şi majore ale suprauniversului nu au cetăţeni permanenţi; însă lumile sediu ale Uversei sunt continuu întreţinute de un uimitor grup de fiinţe cunoscute sub numele de abandonteri, creaţi de agenţii nerevelaţi ai Celor Îmbătrâniţi de Zile şi ai celor Şapte Spirite Reflexive care se află pe capitala Orvontonului. Aceşti cetăţeni stabili ai Uversei administrează actual treburile curente ale lumii lor sub supravegherea imediată a corpului muritorilor de pe Uversa care s-au contopit cu Fiul. Universul central al Havonei însuşi are nativii săi, iar Insula centrală de Lumină şi de Viaţă este lăcaşul diverselor grupuri de cetăţeni ai Paradisului.

      37:10.1 (416.1) Pe lângă ordinele serafice şi ordinele muritorilor, pe care le vom lua în considerare în capitolele ulterioare, numeroase alte fiinţe lucrează la întreţinerea şi la perfecţionarea unei organizări atât de gigantice


Скачать книгу