Cartea Urantia. Urantia Foundation
Читать онлайн книгу.
(70.1) Aptitudinea părinţiilor muritori de a procrea nu se bazează pe situaţia lor educativă, culturală, socială sau economică. Uniunea factorilor parentali în condiţii naturale este întru totul suficientă pentru a sădi un vlăstar. O minte umană care discerne binele şi răul, care posedă capacitatea de a-l adora pe Dumnezeu, în uniune cu un Ajustor divin, reprezintă pentru un muritor tot ceea ce se cere pentru a declanşa şi favoriza producerea sufletului său nemuritor cu calităţile sale de supravieţuire, cu condiţia ca un atare individ înzestrat cu spirit să-l caute pe Dumnezeu, să dorească sincer să-i fie asemănător, şi să aleagă cu onestitate să facă voia Tatălui din ceruri.
6. Dumnezeul personalităţii
5:6.1 (70.2) Tatăl Universal este Dumnezeul personalităţilor. De la muritorii şi creaturile materiale cel mai umile, care se bucură de un statut de personalitate, până la cele mai înalte persoane având demnitatea de creator şi un statut divin, domeniul personalităţii universale îşi are centrul şi circumferinţa în Tatăl Universal. Dumnezeu Tatăl este distribuitorul şi păstrătorul fiecărei personalităţi. Iar Tatăl din Paradis este deopotrivă şi destinul acelor personalităţi finite care aleg cu toată inima să facă voia divină, care îl iubesc pe Dumnezeu şi năzuiesc să-i fie asemenea.
5:6.2 (70.3) Personalitatea este unul din misterele nepătrunse ale universului. Noi suntem capabili să formăm concepte adecvate asupra factorilor care intră în compunerea diverselor ordine şi nivele de personalitate, însă nu înţelegem pe deplin natura reală a personalităţii însăşi. Percepem cu claritate numeroşii factori care, odată puşi laolaltă, constituie vehiculul personalităţii umane, însă nu pricepem pe deplin natura şi semnificaţia acestei personalităţi finite.
5:6.3 (70.4) Personalitatea este potenţială în toate creaturile înzestrate cu o minte, de la minimul de conştiinţă de sine până la maximul de conştiinţă de Dumnezeu. Însă faptul singur al înzestrării cu o minte nu este personalitatea, după cum nici spiritul sau energia fizică nu sunt. Personalitatea este calitatea şi valoarea realităţii cosmice care este conferită exclusiv de Dumnezeu Tatăl acestor sisteme vii, în care energiile materiei, ale minţii şi ale spiritului sunt asociate şi coordonate. De asemenea, personalitatea nu este o înfăptuire progresivă. Personalitatea poate fi materială sau spirituală, însă ea există sau nu există. Altfel decât printr-un act direct al Tatălui din Paradis, ceea ce este altceva-decât-personal nu atinge niciodată nivelul personal.
5:6.4 (70.5) Atribuirea personalităţii este funcţiunea exclusivă a Tatălui Universal. El personalizează sistemele energetice vii, pe care le înzestrează cu atributele unei conştiinţe creative relative şi cu controlul prin liber arbitru al acestor atribute. Nici o personalitate nu este separată de Dumnezeu Tatăl şi nici una nu există decât pentru Dumnezeu Tatăl. Atributele fundamentale ale individualităţii umane, cum ar fi Ajustorul absolut, nucleul personalităţii umane, sunt conferite de Tatăl Universal acţionând în domeniul său exclusiv personal al serviciului cosmic.
5:6.5 (70.6) Ajustorii de statut prepersonal locuiesc în numeroase tipuri de creaturi muritoare. Ei asigură acestor fiinţe posibilitatea de a supravieţui morţii fizice şi de a se personaliza în calitate de creaturi morontiale cu potenţial pentru înfăptuirile ultime ale spiritului. Căci, atunci când mintea unei creaturi înzestrate cu personalitate este locuită de un fragment al spiritului Dumnezeului Etern, darul prepersonal al Tatălui personal, atunci acea personalitate finită posedă potenţialul divinului şi al eternului şi aspiră la un destin înrudit cu Ultimul, tinzând chiar către o realizare a Absolutului.
5:6.6 (71.1) Capacitatea de a atinge personalitatea divină este inerentă Ajustorului prepersonal; capacitatea de a atinge personalitate umană este potenţială în zestrea mentalului cosmic al fiinţei umane; însă personalitatea experienţială a omului muritor este observabilă ca realitate activă şi funcţională numai după ce vehiculul material al vieţii sale a fost atins de divinitatea eliberatoare a Tatălui Universal. Ea este atunci lansată pe mările experienţei ca o personalitate conştientă de sine şi (relativ) capabilă de a se determina şi de a se crea pe sine. Sinele material este cu adevărat personal fără nici o restricţie.
5:6.7 (71.2) Eul material posedă o personalitate şi o identitate, o identitate temporară. Ajustorul prepersonal al spiritului are de asemenea o identitate, o identitate eternă. Această personalitate materială şi această prepersonalitate spirituală sunt capabile să-şi unească atributele lor creatoare astfel încât să dea naştere identităţii supravieţuitoare a sufletului nemuritor.
5:6.8 (71.3) După ce a avut astfel grijă de creşterea sufletului nemuritor şi a eliberat sinele lăuntric al omului de lanţurile care îl făceau să depindă în mod absolut de cauze anterioare, Tatăl se ţine deoparte. Astfel, omul a fost eliberat de lanţurile legii cauzei şi a efectului, cel puţin în ceea ce priveşte destinul său etern, iar sufletul, sinele nemuritor, are ceea ce îi trebuie pentru a creşte; îi revine acum fiinţei umane însăşi să voiască sau să inhibeze crearea acestui sine supravieţuitor şi etern pe care are posibilitatea să-l aleagă. Nici o altă fiinţă, nici o forţă, nici un creator sau agent din vastul univers de universuri nu pot interfera, în nici o măsură, cu suveranitatea absolută a liberului arbitru uman care operează în domeniile opţiunii cu privire la destinul etern al personalităţii muritorului care alege. În ceea ce priveşte supravieţuirea eternă, Dumnezeu a hotărât suveranitatea voinţei materiale şi umane, şi această hotărâre este absolută.
5:6.9 (71.4) Dăruirea cu personalitate eliberează relativ creaturile de reacţia servilă la cauze anterioare, iar personalităţile tuturor acestor fiinţe morale, evolutive sau de altă natură, sunt centrate în personalitatea Tatălui Universal. Ele sunt totdeauna atrase înspre prezenţa sa din Paradis de către acea înrudirea de fiinţă care constituie vastul şi universalul cerc al familiei şi circuit fratern al Dumnezeului etern. Există o înrudire de spontaneitate divină în orice personalitate.
5:6.10 (71.5) Circuitul personalităţii universului universurilor îşi are centrul în persoana Tatălui Universal, iar Tatăl din Paradis este conştient personal de toate personalităţile de pe toate nivelele de existenţă unde există conştiinţă de sine şi este totodată în contact cu ele. Şi această conştiinţă de personalitatea întregii creaţii există independent de misiunea Ajustorilor Gândirii.
5:6.11 (71.6) Orice gravitaţie este pusă în circuit în Insula Paradisului, orice minte este încircuitată în Autorul Comun, iar orice spirit, în Fiul Etern; tot astfel, orice personalitate este încircuitată în prezenţa personală a Tatălui Universal, iar acest circuit îi transmite infailibil Personalităţii Originare şi Eterne adorarea tuturor personalităţilor.
5:6.12 (71.7) Cât despre personalităţile care nu sunt locuite de un Ajustor, atributul libertăţii de alegere le este dăruit tot de Tatăl Universal, iar astfel de persoane sunt îmbrăţişate, la fel cu celelalte, în marele circuit al iubirii divine, circuitul personalităţii Tatălui Universal. Dumnezeu asigură suveranitatea de alegere a tuturor personalităţilor autentice. Nici o creatură personală nu poate fi constrânsă să se angajeze în aventura eternă. Poarta eternităţii nu se deschide decât ca răspuns la libera alegere a fiilor înzestraţi cu liber arbitru ai Dumnezeului liber în voinţa sa.
5:6.13 (72.1) Şi toate acestea reprezintă eforturile mele de a prezenta relaţia Dumnezeului viu cu copiii timpului. Şi acum, când totul e spus şi făcut, eu nu pot face altceva mai util decât să repet că Dumnezeu este Tatăl vostru în univers, iar voi sunteţi cu toţii copiii săi planetari.
5:6.14 (72.2) [Acest capitol este al cincilea şi ultimul din seria referitoare la Tatăl Universal prezentată de un Consilier Divin de pe Uversa.]
Cartea Urantia