Cartea Urantia. Urantia Foundation

Читать онлайн книгу.

Cartea Urantia - Urantia Foundation


Скачать книгу
conştiinţei umane.

      7:3.5 (84.5) Dar cu cât mai desăvârşită este magnifica tehnică a lumii spirituale! Dacă din conştiinţa voastră izvorăşte ceva care comportă o valoare spirituală supremă, de îndată ce exprimaţi lucrul acela, nici o putere din univers nu poate împiedica ca străfulgerarea lui până la Personalitatea Spirituală Absolută a întregi creaţii.

      7:3.6 (84.6) Dimpotrivă, dacă rugile voastre sunt pur materiale şi în întregime egocentrate, nu există nici un plan potrivit căruia aceste rugăciuni nedemne să găsească vreun adăpost în circuitul spiritual al Fiului Etern. Conţinutul oricărei rugăminţi „nedictate de spirit” nu-şi găseşte nici un loc în circuitul spiritual universal. Aceste cereri pur egoiste şi materialiste se veştejesc şi mor. Ele nu se înalţă în circuitul adevăratelor valori ale spiritului. Cuvintele respective seamănă cu „alămurile care răsună şi cu talgerele care ţiuie.”

      7:3.7 (85.1) Gândirea motivată, conţinutul spiritual, sunt cele care validează ruga omenească. Cuvintele sunt fără valoare.

      7:4.1 (85.2) Fiul Etern este în permanentă legătură cu Tatăl în îndeplinirea cu succes a planului divin de progres, planul universal pentru crearea, evoluţia, ascensiunea şi desăvârşirea creaturilor înzestrate cu voinţă. Şi, în materie de fidelitate divină, Fiul este egalul etern al Tatălui.

      7:4.2 (85.3) Tatăl şi Fiul acţionează ca unul singur în întocmirea şi în îndeplinirea acestui plan gigantic de împlinire care să le înalţe pe fiinţele materiale ale timpului la perfecţiunea eternităţii. Acest proiect de înălţare spirituală a sufletelor ascendente ale spaţiului este o creaţie comună a Tatălui şi a Fiului care sunt, cu cooperarea Spiritului Infinit, angajaţi în executarea laolaltă a planului lor divin.

      7:4.3 (85.4) Acest plan divin de atingere a perfecţiunii cuprinde trei întreprinderi unice, deşi minunat îmbinate, de aventură universală.

      7:4.4 (85.5) 1. Planul de Dobândire Progresivă. Acesta este planul de ascensiune evolutivă al Tatălui Universal, un program acceptat fără rezervă de Fiul Etern atunci când a fost de acord cu propunerea Tatălui: „Să facem creaturi muritoare după chipul nostru.” Această luare de măsuri pentru înălţarea creaturilor timpului implică acordarea de către Tată a Ajustorilor Gândirii şi înzestrarea creaturilor muritoare cu prerogativele personalităţii.

      7:4.5 (85.6) 2. Planul de Autorevărsare. Planul universal care urmează este marea întreprindere de revelaţie a Tatălui de către Fiul Etern cu Fiii lui coordonaţi. Aceasta este propunerea Fiului Etern şi ea constă în revărsarea de către el a Fiilor lui Dumnezeu peste creaţiile evolutive, pentru a personaliza şi a actualiza, acolo, pentru a întrupa şi a face reale iubirea Tatălui şi compătimirea Fiului pentru creaturile din toate universurile. Inerent planului de revărsare de sine, şi ca o verigă provizorie a acestei administraţii a iubiră, Fiii Paradisului acţionează pentru reabilitarea a ceea ce voinţa deviată a creaturilor a pus în pericol spiritual. Oricând şi oriunde se produce o întârziere în funcţionarea planului de dobândire progresivă, de-ar fi cumva ca vreo rebeliune să tulbure sau să complice această întreprindere, atunci dispoziţiile de urgenţă ale planului de revărsare intră imediat în vigoare. Fiii Paradisului sunt angajaţi şi gata să activeze ca mântuitori, să pătrundă tocmai în domeniile rebeliunii şi să restaureze în acestea statutul spiritual al sferelor. Şi acest serviciu eroic chiar a fost înfăptuit pe Urantia de un Fiu Creator coordonat, în legătură cu cariera sa de revărsare experienţială de dobândire a suveranităţii.

      7:4.6 (85.7) 3. Planul de Susţinere prin Compătimire. Când planul de dobândire şi planul de revărsare au fost formulate şi proclamate, Spiritul Infinit, de unul singur şi cu de la sine putere, a proiectat şi a pus în aplicare extraordinara întreprindere universală de intervenţie a compătimirii. Acesta este serviciul atât de esenţial funcţionării efective şi practice ambelor planuri, cel de realizare şi cel de revărsare, iar personalităţile celei de-a Treia Surse-Centru participă toate la spiritul ajutorului plin de compasiune care face atât de mult parte din natura celei de-a Treia Persoane a Deităţii. Nu numai în creare, ci şi în administrare, Spiritul Infinit acţionează cu adevărat şi literalmente ca executiv comun al Tatălui şi al Fiului.

      7:4.7 (86.1) Fiul Etern este mandatarul personal, păzitorul divin al planului universal al Tatălui pentru ascensiunea creaturilor. După ce a promulgat mandatul universal „Fiţi desăvârşiţi, aşa cum eu însumi sunt desăvârşit”, Tatăl a încredinţat executarea acestei grandioase întreprinderi Fiului Etern. Iar Fiul Etern împărtăşeşte susţinerea acestei întreprinderi dumnezeieşti cu coordonatul său divin, Spiritul Infinit. Atâta de efectivă este cooperarea Deităţilor în munca de creaţie, de control, de evoluţie, de revelaţie şi de susţinere şi, dacă se cere, de restaurare şi de reabilitare.

      7:5.1 (86.2) Fiul Etern s-a alăturat fără nici o rezervă Tatălui Universal la difuzarea în toată creaţia a acestui îndemn formidabil: „Fiţi desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru din Havona este desăvârşit.” Şi, de atunci încoace, acea invitaţie-poruncă a motivat toate planurile de supravieţuire şi toate proiectele de revărsare ale Fiului Etern şi ale vastei sale familii de Fii coordonaţi şi asociaţi. Şi în chiar aceste revărsări, Fiii lui Dumnezeu au devenit, pentru toate creaturile evoluţiei, „calea, adevărul şi viaţa.”

      7:5.2 (86.3) Fiul Etern nu poate stabili un contact direct cu fiinţele umane aşa cum o face Tatăl prin dăruirea Ajustorilor Gândirii prepersonali. Însă Fiul Etern se apropie efectiv de personalităţile create printr-o serie descendentă gradată de filiaţii divine, până când este în măsură să stea în prezenţa omului, uneori chiar şi ca om.

      7:5.3 (86.4) Natura pur personală a Fiului Etern este incapabilă de fragmentare. Fiul Etern lucrează ca o influenţă spirituală sau ca o persoană, niciodată altfel. Fiului îi este imposibil să devină o fracţiune a experienţei unei creaturi, în sensul în care participă la aceasta Tatăl-Ajustor, însă Fiul Etern compensează această limitare prin tehnica revărsării. Experienţa entităţilor fragmentate înseamnă pentru Tatăl Universal ceea ce înseamnă experienţele de încarnare ale Fiilor Paradisului pentru Fiul Etern.

      7:5.4 (86.5) Fiul Etern nu vine la muritori ca şi voinţa divină, Ajustorul Gândirii care locuieşte în mintea umană, însă Fiul Etern a venit efectiv la oamenii muritori de pe Urantia atunci când personalitatea divină a Fiului său, Mihail din Nebadon, s-a încarnat în natura umană a lui Isus din Nazaret. Pentru a împărtăşi experienţa personalităţilor create, Fiii Paradisiaci ai lui Dumnezeu trebuie să îşi asume chiar naturile unor astfel de creaturi şi să îşi încarneze personalitatea lor divină ca şi creaturile însele. Încarnarea, secretul Sonaringtonului, este tehnica Fiului de scăpare din lanţurile absolutismului personalităţii, care altfel l-ar înlănţui în întregime.

      7:5.5 (86.6) Cu multă, multă vreme în urmă Fiul Etern s-a revărsat peste fiecare din circuitele creaţiei centrale pentru iluminarea şi avansarea tuturor locuitorilor şi pelerinilor Havonei, inclusiv a pelerinilor ascendenţi ai timpului. În nici una dintre aceste şapte revărsări el nu a acţionat nici ca un ascender, nici ca un havonian. El exista ca sine însuşi. Experienţa sa a fost unică. Ea nu a fost cu un om, nici ca un om sau ca vreun alt pelerin, însă într-un anumit fel asociativă în sensul suprapersonal.

      7:5.6 (86.7) El nu a trecut nici prin repausul care intervine între circuitul interior al Havonei şi ţărmurile Paradisului. Nu-i este posibil lui, o fiinţă absolută, să suspende conştiinţa de personalitate, căci în el se concentrează toate liniile de gravitaţiei spirituală. De-a lungul vremurilor acestor revărsări lăcaşul paradisiac central al luminozităţii spirituale


Скачать книгу