Cartea Urantia. Urantia Foundation
Читать онлайн книгу.în mobilizarea unor grupuri atât de enorme; ele sunt ţinute astfel laolaltă pe parcursul unor lungi perioade de serviciu efectiv.
30:4.14 (341.4) 3. Studenţi ai Lumilor palat. Toţi muritorii supravieţuitori care se trezesc pe lumile palat aparţin acestei clase.
30:4.15 (341.5) Corpul fizic de carne muritoare nu face parte din reasamblarea supravieţuitorului adormit; corpul fizic s-a reîntors la ţărână. Serafimul desemnat răspunde de noul corp, forma morontială, ca nou vehicul al vieţii pentru sufletul nemuritor şi ca lăcaş al Ajustorului care îl locuieşte din nou. Ajustorul este păstrătorul transcrierii spirituale a minţii supravieţuitorului adormit. Serafimul afectat este păzitorul identităţii supravieţuitoare - sufletul nemuritor - atâta cât a evoluat ea. Şi când aceştia doi, Ajustorul şi îngerul păzitor, reunesc elementele personalităţii care le-au fost încredinţate, noul individ constituie reînvierea vechii personalităţi, supravieţuirea identităţii morontiale evoluânde a sufletului. O astfel de reasociere a unui suflet şi a unui Ajustor este numită pe drept cuvânt reînviere; este o reasamblare a factorilor personalităţii, însă nici măcar acest lucru nu explică pe deplin reapariţia personalităţii supravieţuitoare. Cu toate că voi nu trebuie niciodată să înţelegeţi faptul unei acţiuni atât de inexplicabile, îi veţi cunoaşte într-o bună zi adevărul prin experienţă dacă nu veţi refuza planul supravieţuirii umane.
30:4.16 (341.6) Planul de reţinere iniţială a muritorilor pe şapte lumi de educaţie progresivă este aproape universal în Orvonton. În fiecare sistem local de aproximativ o mie de planete locuite există şapte lumi palat, în general sateliţi sau subsateliţi ai capitalei sistemului. Sunt lumile în care se primesc majoritatea muritorilor ascendenţi.
30:4.17 (341.7) Toate lumile educative de reşedinţă ale muritorilor sunt uneori numite „palate” ale universului, şi la aceste sfere făcea Isus aluzie atunci când a spus: „Există numeroase lăcaşuri în casa Tatălui meu”. De aici, în interiorul unui grup dat de sfere, asemănătoare lumilor palat, ascenderii vor progresa individual de la o sferă la alta şi de la o fază a vieţii la o alta, însă vor avansa întotdeauna într-o formaţie de clasă de la un stadiu de studiu al universului la un altul.
30:4.18 (342.1) 4. Progresiştii Morontiali. De la lumile palat în sus prin sferele sistemului, ale constelaţiei şi ale universului local, muritorii sunt clasaţi ca progresişti morontiali; ei traversează sferele de tranziţie ale ascensiunii muritoare. Pe parcursul înaintării lor de la sferele inferioare până la sferele superioare ale lumilor morontiale, muritorii ascendenţi slujesc în nenumărate misiuni în asociere cu învăţătorii lor şi în tovărăşia fraţilor lor mai mari şi mai avansaţi.
30:4.19 (342.2) Progresul morontial face parte din continua avansarea intelectului, a spiritului, şi a formei personalităţii. Supravieţuitorii sunt încă fiinţe de natură triplă. Pe tot parcursul existenţei morontiale ei sunt pupilii universului local. Regimul suprauniversului nu funcţionează până când nu începe cariera lor spirituală.
30:4.20 (342.3) Muritorii dobândesc identitatea lor spirituală reală imediat înainte de a pleca din sediul universului local în lumile de primire ale sectoarelor minore ale suprauniversului. Trecerea de la stadiul morontial final la statutul spiritual iniţial sau cel mai de jos nu este decât o uşoară trecere. Mintea, personalitatea şi caracterul, rămân neschimbate în această înaintare; numai forma suferă cu adevărat o modificare. Însă forma spirituală este la fel de reală ca şi corpul morontial, şi este la fel de observabilă.
30:4.21 (342.4) Înainte de a pleca din universurile lor locale de origine către lumile de primire ale suprauniversurilor, muritorii timpului primesc o confirmare spirituală din partea Fiului Creator şi a Spiritului-Mamă al universului local. Din acest moment înainte, statutul muritorilor ascendenţi este fixat pentru totdeauna. Nu s-a auzit niciodată ca vreun pupil al suprauniversului să se fi rătăcit. Prestanţa îngerească a serafimilor ascendenţi este, de asemenea, sporită în momentul în care ei părăsesc universurile locale.
30:4.22 (342.5) 5. Pupilii Suprauniversali. Toţi ascenderii ce sosesc pe lumile educative ale suprauniversurilor devin pupilii Celor Îmbătrâniţi de Zile; ei au trecut pragul vieţii morontiale a universului local şi sunt de acum spirite acreditate. Ca spirite tinere, ei îşi încep ascensiunea sistemului suprauniversal de instruire şi de cultivare, care se întinde de la sferele receptoare ale sectorului lor minor spre interior, prin lumile de studiu ale celor zece sectoare majore şi mai departe către în sferele culturale superioare al sediului suprauniversului.
30:4.23 (342.6) Spiritele student se clasează în trei ordine în funcţie de locul lor de şedere în sectorul minor, în sectoarele majore, sau în lumile-sedii suprauniversale de înaintare spirituală. Aşa cum ascenderii morontiali au studiat şi au lucrat pe lumile universului local, tot aşa ascenderii spirituali continuă să se familiarizeze cu noi lumi prin practica de a transmite altora ceea ce au absorbit din izvoarele experienţiale ale înţelepciunii. Însă faptul de a merge la şcoală ca fiinţă spirituală, pe parcursul carierei suprauniversale, nu seamănă deloc cu nimic din ceea ce a putut să pătrundă în domeniul imaginativ al minţii materiale a oamenilor.
30:4.24 (342.7) Înainte de a pleca din supraunivers către Havona, spiritele ascendente primesc, în materie de administrare suprauniversală, o instrucţie la fel de completă ca şi pe parcursul experienţei lor morontiale în supravegherea universului local. Înainte ca muritorii spirituali să ajungă în Havona, principalul lor subiect de studiu, dar nu şi ocupaţia lor exclusivă, este deprinderea cu administrarea universului local şi a suprauniversului. Raţiunea unei Motivul tuturor acestor experienţe nu este cu totul clar, dar fără îndoială că o asemenea instruire este înţeleaptă şi necesară în vederea posibilului lor destin viitor ca membri ai Corpului Finalităţii.
30:4.25 (342.8) Regimul suprauniversal nu mai este acelaşi pentru toţi muritorii ascendenţi. Ei primesc aceeaşi educaţie generală, însă unele grupuri şi clase speciale sunt trecute prin cursuri speciale de instrucţie şi prin cursuri specifice de pregătire.
30:4.26 (343.1) 6. Pelerinii Havonei. Când dezvoltarea lor spirituală este completă, chiar dacă nu este supradesăvârşită, muritorii supravieţuitori se pregătesc pentru lungul zbor către Havona, portul spiritelor evolutive. Pe pământ, eraţi o creatură de carne şi sânge; prin universul local, eraţi o fiinţă morontială; prin supraunivers eraţi un spirit în evoluţie; odată cu sosirea voastră pe lumile de primire ale Havonei, educaţia voastră spirituală începe în realitate şi cu seriozitate. Apariţia voastră finală în Paradis va fi ca spirit perfecţionat.
30:4.27 (343.2) Călătoria de la sediul suprauniversului la sferele receptoare ale Havonei se face întotdeauna de unul singur. De acum înainte, instruirea nu se va mai da în clase sau în grupuri. Aţi terminat cu instruirea tehnică şi administrativă a lumilor evolutive ale timpului şi spaţiului. Acum începe educaţia voastră personală, instruirea voastră spirituală individuală. De la început până la sfârşit, pe tot parcursul Havonei, instrucţia este personală şi de natură triplă: intelectuală, spirituală şi experienţială.
30:4.28 (343.3) Primul act al carierei voastre Havoniene va consta în a recunoaşte şi a mulţumi seconafimului vostru de transport pentru acea călătorie îndelungă şi sigură. Apoi veţi fi prezentaţi fiinţelor care vor răspunde pentru activităţile voastre iniţiale în Havona. Pe urmă veţi merge să vă înscrieţi sosirea şi să vă pregătiţi mesajul de mulţumire şi de închinare care va fi trimis Fiului Creator al universului vostru local, Tatăl universului vostru, care a făcut posibilă cariera voastră de filiaţie. Aceasta încheie formalităţile de sosire pe Havona, şi vi se acordă o lungă perioadă de tihnă pentru o liberă observare. Acest fapt vă dă prilejul de a trece pe la prietenii voştri, pe la însoţitorii şi asociaţii lungii voastre experienţe de ascensiune. Puteţi, de asemenea, să consultaţi teledifuziunile pentru a şti care dintre tovarăşii voştri pelerini au plecat către Havona de la plecarea voastră