Cartea Urantia. Urantia Foundation

Читать онлайн книгу.

Cartea Urantia - Urantia Foundation


Скачать книгу

      31:9.1 (351.2) Arhitecţii Universului Principal formează corpul guvernator al Transcendentalilor Paradisului. Acest corp guvernator numără 28.011 de personalităţi posedând minţi stăpânitoare, spirite superbe şi facultăţi absonite celeste. Conducătorul Maeştrilor Arhitecţi, demnitar care conduce acest grup magnific, este şeful coordonator al tuturor inteligenţelor Paradisului de sub nivelul Deităţii.

      31:9.2 (351.3) A şaisprezecea prescripţie a ordinului care autorizează aceste expuneri zice astfel: „dacă acest lucru este judecat cu înţelepciune, existenţa Arhitecţilor Universului Principal va putea fi dezvăluită, însă originea lor, natura lor, precum şi destinul lor, nu trebuie să fie pe deplin revelate”. Ne este totuşi posibil să vă informăm că aceşti Maeştri Arhitecţii există pe şapte nivele ale absonităţii şi că aceste grupuri sunt clasificate după cum urmează:

      31:9.3 (351.4) 1. Nivelul Paradisului. Doar decanul, primul Arhitect exteriorizat, funcţionează pe acest nivel, care este cel mai înalt al absonitului. Această personalitate ultimă - nici Creator, nici creatură - s-a exteriorizat în zorii eternităţii şi operează astăzi ca fin coordonator al Paradisului şi al celor douăzeci şi una de lumi ale sale de activităţi asociate.

      31:9.4 (351.5) 2. Nivelul Havonei. A doua exteriorizare de Arhitecţi a produs trei planificatori decani şi administratori absoniţi, care s-au consacrat întotdeauna coordonării miliardului de sfere perfecte ale universului central. Tradiţia Paradisului afirmă că aceşti trei Arhitecţi, cu sfătuirea Arhitectului conducător exteriorizat precedent, au contribuit la planul Havonei, însă în realitate nu ştim acest lucru.

      31:9.5 (351.6) 3. Nivelul Suprauniversurilor. Al treilea nivel absonit îi cuprinde pe cei şapte Maeştri Arhitecţi ai celor şapte suprauniversuri. Ca grup, ei petrec în prezent aproape la fel de mult timp în compania celor Şapte Spirite Maestru ale Paradisului, şi cu cei Şapte Agenţi Executivi Supremi, pe cele şapte lumi speciale ale Spiritului Infinit. Ei sunt supracoordonatorii marelui univers.

      31:9.6 (351.7) 4. Nivelul Spaţiului Primar. Acest grup conţine şaptezeci de Arhitecţi. Noi tragem concluzia că ei se preocupă de planurile ultime pentru cel dintâi univers al spaţiului exterior, care este acum în curs de mobilizare dincolo de frontierele celor şapte suprauniversuri existente în prezent.

      31:9.7 (351.8) 5. Nivelul Spaţiului Secundar. Acest al cincilea corp conţine 490 de Arhitecţi şi noi concluzionăm, de asemenea, că ei probabil se preocupă de universul celui de al doilea spaţiu exterior, în care fizicienii noştri au detectat deja nete mobilizări de energie.

      31:9.8 (352.1) 6. Nivelul Spaţiului Terţiar. Acest al şaselea grup de Maeştri Arhitecţi conţine 3.430 de membri, şi noi conchidem, de asemenea, că este probabil ca ei să se preocupe de giganticele planuri al universului celui de al treilea spaţiu exterior.

      31:9.9 (352.2) 7. Nivelul Spaţiului Cuaternar. Acest corp, ultimul şi cel mai mare dintre toate, este constituit din 24.010 Maeştri Arhitecţi, şi dacă ipotezele noastre anterioare sunt valabile, probabil că este în relaţie cu universul celui de al patrulea şi din urmă spaţiu exterior, ale cărui dimensiuni sunt mereu crescătoare.

      31:9.10 (352.3) Aceste şapte grupuri de Maeştri Arhitecţi conţin, deci, în total, 28.011 autori ai proiectului universului. Există în Paradis o tradiţie cum că, departe în negura eternităţii, s-a făcut o încercare de exteriorizare a celui de-al 28.012-lea Maestru Arhitect, dar că absonitizarea acestei fiinţe a eşuat, personalitatea sa fiind cuprinsă de Absolutul Universal. Este posibil ca limita absonităţii să fi fost atinsă de seria ascendentă de Maeştri Arhitecţi odată cu cel de al 28.011-lea, iar a 28.012-a încercare să fi întâlnit nivelul matematic al prezenţei Absolutului. Altfel spus, la nivelul celei de a 28.012-a exteriorizări, calitatea de absonitate echivala cu nivelul Universalului şi atingea valoarea Absolutului.

      31:9.11 (352.4) În organizarea lor funcţională, cei trei Arhitecţi supraveghetori ai Havonei acţionează ca ajutori aliaţi ai Arhitectului solitar din Paradis. Cei şapte Arhitecţi ai suprauniversurilor acţionează în calitate de coordonaţi ai celor trei supraveghetori ai Havonei. Cei şaptezeci de planificatori ai universului la nivel primar al spaţiului exterior servesc în prezent ca ajutoare asociate ale celor şapte Arhitecţi ai celor şapte suprauniversuri.

      31:9.12 (352.5) Arhitecţii Universului Principal au la dispoziţia lor numeroase ajutoare şi asistenţi, inclusiv două ordine vaste de organizatori de forţă, cei exteriorizaţi în mod primar, şi asociaţii transcendentali. Nu trebuie să-i confundăm pe aceşti Maeştri Organizatori de Forţă cu directorii de putere; aceştia din urmă au legătură cu marele univers.

      31:9.13 (352.6) Toate fiinţele create prin uniunea copiilor timpului şi a copiilor eternităţii, cum sunt descendenţii trinitizaţi ai finalitarilor şi Cetăţenii Paradisului, devin pupili ai Maeştrilor Arhitecţi. Însă printre toate celelalte creaturi sau entităţi revelate ca activând în prezentele universuri organizate, doar Mesagerii Solitari şi Spiritele Inspirate ale Trinităţii menţin o asociere organică cu Transcendentalii şi cu Arhitecţii Universului Maestru.

      31:9.14 (352.7) Maeştrii Arhitecţi contribuie la aprobarea tehnică a trimiterii Fiilor Creatori în amplasamentele lor spaţiale destinate organizării universurilor locale. Există o foarte strânsă asociere între Maeştri Arhitecţi şi Fiii Creatori Paradisiaci şi, cu toate că această relaţie nu este revelată, voi aţi fost informaţi de asocierea Arhitecţilor cu Creaturile Supreme ale marelui univers în relaţia primei Trinităţi experienţiale. Aceste două grupuri, împreună cu Spiritul Suprem în evoluţie şi experienţial, constituie Ultimul Trinităţii valorilor transcendentale şi al semnificaţiilor universului maestru.

      31:10.1 (352.8) Decanul Maeştrilor Arhitecţi deţine supravegherea celor şapte Corpuri ale Finalităţii, care sunt următoarele:

      31:10.2 (352.9) 1. Corpul Finalitarilor Muritori.

      31:10.3 (352.10) 2. Corpul Finalitarilor din Paradis.

      31:10.4 (352.11) 3. Corpul Finalitarilor Trinitizaţi.

      31:10.5 (353.1) 4. Corpul Finalitarilor Trinitizaţi în Comun.

      31:10.6 (353.2) 5. Corpul Finalitarilor Havonei.

      31:10.7 (353.3) 6. Corpul Finalitarilor Transcendentali.

      31:10.8 (353.4) 7. Corpul Fiilor Nerevelaţi ai Destinului.

      31:10.9 (353.5) Fiecare dintre aceste corpuri ale destinului are un şef care îl prezidează, iar ansamblul celor şapte constituie Consiliul Suprem al Destinului din Paradis şi, pe parcursul prezentei epoci a universului, Grandfanda este şeful acestui corp suprem de desemnare universală pentru copiilor destinului ultim.

      31:10.10 (353.6) Reunirea acestor şapte corpuri finalitare semnifică mobilizarea efectivă a potenţialelor, a personalităţilor, a puterilor, a minţilor, a spiritelor, a absoniţilor şi a actualităţilor experienţiale care transcend, probabil, chiar funcţiunile viitoare ale Fiinţei Supreme în raport cu universul maestru. Aceste şapte corpuri finalitare reprezintă, probabil, activitatea prezentă a Trinităţii Ultime, angajată în integrarea forţelor finitului şi ale absonitului în vederea unor dezvoltări de neconceput în universul spaţiului exterior. Nimic asemănător acestei mobilizări nu a mai avut loc din timpuri care aproape că se pierd în eternitate, cînd Trinitatea Paradisului a mobilizat într-un mod analog personalităţile existente atunci în Paradis şi în Havona, şi le-a desemnat ca administratori şi şefi ai celor şapte suprauniversuri ale timpului şi spaţiului pe care le-a proiectat. Cele şapte corpuri finalitare reprezintă răspunsul divinităţii marelui univers la nevoile viitoare ale potenţialelor de putere în universurile exterioare de activităţi


Скачать книгу