Cartea Urantia. Urantia Foundation
Читать онлайн книгу.
0:1.2 (2.2) DEITATEA poate fi personalizată ca Dumnezeu, fiind personală şi supra-personală în moduri care nu-i sunt pe deplin inteligibile fiinţei umane. Deitatea este caracterizată de calitatea unităţii - actuală sau potenţială - pe toate nivelele supra-materiale ale realităţii. Această calitate unificatoare creaturile o înţeleg cel mai bine ca divinitate.
0:1.3 (2.3) Deitatea funcţionează pe nivelele personal, pre-personal şi supra-personal. Deitatea totală este funcţională pe următoarele şapte nivele:
0:1.4 (2.4) 1. Static- Deitate conţinută în sine şi existând în sine.
0:1.5 (2.5) 2. Potenţial- Deitate voindu-se pe sine şi avându-şi scopul în sine.
0:1.6 (2.6) 3. Asociativ- Deitate personalizată în sine şi dumnezeieşte fraternă.
0:1.7 (2.7) 4. Creativ- Deitate care se distribuie pe sine şi se revelează în mod divin.
0:1.8 (2.8) 5. Evolutiv- Deitate expansivă prin sine şi identificată cu creatura.
0:1.9 (2.9) 6. Suprem- Deitate care face experienţa de sine şi unifică creatura cu Creatorul. Deitate ce funcţionează pe primul nivel de identificare cu creatura în calitate de supra-controlor al spaţio-timpului marelui univers şi numită uneori supremaţia Deităţii.
0:1.10 (2.10) 7. Ultim- Deitate proiectându-se pe sine şi transcendând spaţio-timpul. Deitate omnipotentă, omniscientă, şi omniprezentă. Deitate funcţionând la al doilea nivel de expresie al divinităţii unificate, ca supra-controlor eficient şi ca sprijin absonit al maestrului univers. În comparaţie cu serviciul Deităţilor pe lângă marele univers, această funcţiune absonită în maestrul univers echivalează cu supra-controlul şi cu supra-susţinerea universale, numită uneori Ultimitatea Deităţii.
0:1.11 (2.11) Nivelul finit al realităţii este caracterizat de viaţa creaturii şi de limitările temporal-spaţiale. Realităţile finite pot să nu aibă sfârşit, însă ele au întotdeauna un început - ele sunt create. Nivelul de Deitate a Supremaţiei poate fi conceput ca o funcţiune în relaţie cu existenţele finite.
0:1.12 (2.12) Nivelul absonit al realităţii este caracterizat de lucruri şi de fiinţe lipsite de început şi de sfârşit şi prin transcenderea timpului şi a spaţiului. Absonitarii nu sunt creaţi; ei sunt exteriorizaţi - ei sunt, pur şi simplu. Nivelul de Deitate a Ultimităţii implică o funcţiune relativă realităţilor absonite. Pe orişice parte a maestrului univers, ori de câte ori timpul şi spaţiul sunt transcense, un astfel de fenomen absonit este un act al Ultimităţii Deităţii.
0:1.13 (2.13) Nivelul absolut este lipsit de început, fără sfârşit, lipsit de timp şi de spaţiu. De exemplu: în Paradis timpul şi spaţiul nu există; statutul temporal-spaţial al Paradisului este absolut. Acest nivel este acela al Trinităţii, atins în mod existenţial de Deităţile Paradisului, însă acest al treilea nivel de expresie a Deităţii unificate nu este pe deplin unificat în modul experienţial. Oricare ar fi momentul, locul şi maniera în care funcţionează nivelul absolut al Deităţii, valorile şi semnificaţiile absolute ale Paradisului sunt manifeste.
0:1.14 (3.1) Deitatea poate fi existenţială ca în Fiul Etern, experienţială ca în Fiinţa Supremă, asociativă ca în Dumnezeul Septuplu, neîmpărţită ca în Trinitatea Paradisului.
0:1.15 (3.2) Deitatea este sursa a tot ceea ce este divin. Deitatea este divină în mod caracteristic şi invariabil, însă nu tot ceea ce este divin este neapărat Deitate, cu toate că va fi coordonat cu Deitatea şi va tinde către o anumită fază a unităţii cu Deitatea - Spirituală, mentală sau personală.
0:1.16 (3.3) DIVINITATEA este calitatea caracteristică, unificatoare şi coordonatoare a Deităţii.
0:1.17 (3.4) Divinitatea este inteligibilă creaturilor ca adevăr, ca frumuseţe şi ca bunătate. Ea îşi găseşte corespondent în personalitate ca iubire, ca compasiune şi slujire. Ea este revelată pe nivelele impersonale ca dreptate, ca putere şi ca suveranitate.
0:1.18 (3.5) Divinitatea poate fi perfectă - completă - ca pe nivelele existenţiale şi ale creatorilor, nivele ale perfecţiunii paradisiace; sau poate fi relativă - nici perfectă, nici imperfectă - ca pe anumite nivele de relaţii existenţial-experienţiale ale Havonei.
0:1.19 (3.6) Atunci când încercăm să concepem perfecţiunea în toate fazele şi formele relativităţii, noi întâlnim şapte tipuri posibile:
0:1.20 (3.7) 1. Perfecţiunea absolută sub toate aspectele.
0:1.21 (3.8) 2. Perfecţiune absolută în anumite faze şi perfecţiune relativă în toate celelalte aspecte.
0:1.22 (3.9) 3. Aspecte absolute, relative şi imperfecte în diverse asociaţii.
0:1.23 (3.10) 4. Perfecţiune absolută sub anumite aspecte, imperfecţiune sub toate celelalte.
0:1.24 (3.11) 5. Perfecţiune absolută în nici o direcţie, perfecţiune relativă în toate manifestările.
0:1.25 (3.12) 6. Perfecţiune absolută în nici o fază, perfecţiune relativă în unele, imperfectă în celelalte.
0:1.26 (3.13) 7. Perfecţiune absolută în nici un atribut, imperfecţiune în toate.
II. Dumnezeu
0:2.1 (3.14) Creaturile muritoare evoluânde încearcă o nevoie irezistibilă de a simboliza conceptele lor finite despre Dumnezeu. Conştiinţa datoriei morale a omului şi idealismul său spiritual reprezintă un nivel de valori - o realitate experienţială - care este dificil de simbolizat.
0:2.2 (3.15) Conştiinţa cosmică implică recunoaşterea unei Cauze Prime, singura şi unica realitate fără cauză. Dumnezeu, Tatăl Universal, funcţionează pe trei nivele de personalitate a Deităţii, nivele de valoare sub-infinită şi de expresie relativă a divinităţii:
0:2.3 (3.16) 1. Pre-personal- ca în serviciul fragmentelor Tatălui, precum Ajustorii Gândirii.
0:2.4 (3.17) 2. Personal- ca în experienţa evolutivă a fiinţelor create şi procreate.
0:2.5 (3.18) 3. Supra-personal- ca în existenţa exteriorizată a anumitor fiinţe absonite şi asociate.
0:2.6 (3.19) DUMNEZEU este un simbol verbal desemnând toate personalizările Deităţii. Termenul necesită o definire diferită pe fiecare nivel personal al funcţiunii Deităţii şi trebuie apoi re-definit în cadrul fiecăruia din aceste nivele, deoarece acest termen poate fi folosit pentru a desemna diversele personalizări coordonate şi subordonate ale Deităţii; de exemplu, Fii Creatori Paradisiaci - părinţii universurilor locale.
0:2.7 (4.1) Cuvântul Dumnezeu, aşa cum îl folosim noi, poate fi înţeles:
0:2.8 (4.2) Prin desemnare- ca Dumnezeu Tatăl.
0:2.9 (4.3) Prin context- ca atunci când este folosit la discutarea unui nivel specific al deităţii sau al unei asocieri a deităţii. Când există îndoieli în ceea ce priveşte interpretarea exactă a cuvântului Dumnezeu, ar fi de dorit să se facă referire la persoana Tatălui Universal.
0:2.10 (4.4) Termenul Dumnezeu denotă întotdeauna personalitatea. Cuvântul Deitate poate să se refere sau nu la personalităţi ale divinităţii.
0:2.11 (4.5) În aceste capitole, cuvântul DUMNEZEU este folosit cu următoarele semnificaţii:
0:2.12 (4.6) 1. Dumnezeu Tatăl- Creator, Controlor şi Susţinător. Părintele Universal, Prima Persoană a Deităţii.
0:2.13 (4.7) 2. Dumnezeu Fiul- Creator Coordonat, Controlor al Spiritului şi Administrator Spiritual. Fiul Etern, a Doua Persoană a Deităţii.
0:2.14