Cartea Urantia. Urantia Foundation
Читать онлайн книгу.
univers sunt în permanenţă înlăuntrul conştiinţei lui Dumnezeu. El mai spune: „Am văzut desigur mâhnirea oamenilor mei, le-am auzit plânsetele şi le cunosc suferinţele.” Căci „Domnul se uită din ceruri; el îi priveşte pe toţi fiii oamenilor; de acolo, de unde locuieşte, el îi vede toţi locuitorii pământului.” Fiecare copil al creaţiei poate într-adevăr să zică: „El ştie calea pe care o apuc şi, după ce mă va fi încercat, voi ieşi la fel ca aurul.” „Dumnezeu cunoaşte căderile şi înălţările noastre; el ne înţelege gândurile de departe şi toate căile noastre îi sunt cunoscute.” „Toate lucrurile sunt dezgolite şi deschise ochilor celui cu care avem de a face.” Şi pentru fiecare fiinţă umană ar trebui să aducă o adevărată consolare înţelegerea că el „cunoaşte alcătuirea voastră; el îşi aminteşte că sunteţi doar pulbere.” „Vorbind despre Dumnezeul viu, Isus spunea: „Tatăl vostru ştie care vă este nevoia chiar înainte de a-i cere.”
3:3.3 (49.2) Dumnezeu are o putere nelimitată de a cunoaşte toate lucrurile; conştiinţa sa este universală. Circuitul său personal îmbrăţişează toate personalităţile, iar ceea ce cunoaşte el despre creaturile sale, chiar şi despre cele inferioare, este completat indirect de seria descendentă a Fiilor divini şi direct prin intermediul Ajustorilor de Gândire lăuntrici. Şi, mai mult, Spiritul Infinit este în permanenţă prezent pretutindeni.
3:3.4 (49.3) Nu ştim cu deplină certitudine dacă Dumnezeu alege sau nu să cunoască dinainte cazurile de păcat. Chiar dacă Dumnezeu ar cunoaşte dinainte actele de liber arbitru ale copiilor săi, o astfel de previziune nu ar abroga în cele din urmă liberul lor arbitru. Un lucru este sigur: Dumnezeu nu este niciodată luat prin surprindere.
3:3.5 (49.4) Omnipoteţa nu implică puterea de a face ceea ce e de nefăcut, actul nedumnezeiesc. După cum nici atotcunoaşterea nu implică cunoaşterea a ceea ce este de necunoscut. Asemenea afirmaţii pot însă fi cu greu făcute inteligibile minţii finite. Greu poate creatura înţelege întinderea şi limitările voinţei Creatorului.
4. Caracterul nelimitat al lui Dumnezeu
3:4.1 (49.5) Faptul că Dumnezeu se revarsă peste universuri pe măsură ce sunt înfiinţate nu diminuează în nici un fel potenţialul de putere sau rezerva de înţelepciune, care continuă să rămână şi să se odihnească în personalitatea centrală a Deităţii. În potenţialul de forţă, de înţelepciune şi de iubire, Tatăl nu şi-a împuţinat niciodată din ceea ce a avut, nici nu a fost văduvit de vreunul din atributele glorioasei sale personalităţi pentru faptul de a se fi dăruit fără măsură Fiilor Paradisului, creaţiilor sale subordonate, şi diverselor creaturi ale acestora.
3:4.2 (49.6) De fiecare dată când este creat un nou univers, este nevoie de o nouă ajustare a gravitaţiei; însă chiar dacă creaţia ar continua la nesfârşit, veşnic, chiar şi până la inifinitate, astfel încât creaţia materială ar exista fără de limite, chiar şi atunci s-ar constata că puterea de control şi de coordonare care există în Insula Paradisului rămâne suficientă ori adecvată pentru stăpânirea, controlul şi coordonarea unui astfel de univers infinit. Şi, ca urmare a acestei revărsări de forţă şi de putere nelimitate peste un univers nemărginit, Infinitul ar fi supraîncărcat cu acelaşi grad de forţă şi de energie. Absolutul Necalificat ar fi tot nediminuat. Dumnezeu ar avea încă acelaşi potenţial infinit, ca şi cum forţa, energia, şi puterea lui nu ar fi fost niciodată răspândite pentru a înzestra univers după univers.
3:4.3 (50.1) La fel şi cu înţelepciunea: Faptul că mintea este atât de liber distribuită gândirii de pe diversele tărâmuri nu sărăceşte în nici un fel sursa centrală a înţelepciunii divine. Pe măsură ce universurile se înmulţesc, iar fiinţele din aceste ţinuturi sporesc la număr până la limitele imaginabilului, chiar dacă mintea continuă să fie acordată la nesfârşit acestor fiinţe de rang superior şi de rang inferior, personalitatea centrală a lui Dumnezeu va continua să conţină aceeaşi minte eternă, infinită şi pe deplin înţeleaptă.
3:4.4 (50.2) Faptul că trimite de el însuşi mesageri spirituali pentru a locui în bărbaţii şi în femeile din lumea voastră şi din alte lumi nu diminuează cu nimic aptitudinea sa de a funcţiona ca un spirit personalitate divin şi atotputernic; şi nu este absolut nici o limită pentru mărimea şi numărul unor astfel de Monitori ai spiritului care îi poate trimite Dumnezeu. Această dăruire de sine faţă de creaturile sale le deschide muritorilor înzestraţi prin putere divină o posibilitate viitoare nelimitată şi aproape de neconceput de existenţe succesive şi progresive. Iar această exuberantă distribuire de sine, sub forma acestor entităţi spirituale tutelare, nu diminuează în nici un fel înţelepciunea şi perfecţiunea adevărului şi a cunoaşterii care se află în persoana Tatălui atotcunoscător, atotputernic şi infinit de atotînţelegător.
3:4.5 (50.3) Pentru muritorii aflaţi în timp, există un viitor, însă Dumnezeu locuieşte în eternitate. Cu toate că vin chiar de lângă locul în care se găseşte Deitatea, nu aş putea pretinde că vorbesc cu o înţelegere perfectă despre caracterul infinit al multora dintre atributele divine. Doar infinitatea minţii poate înţelege pe deplin infinitatea existenţei şi eternitatea acţiunii.
3:4.6 (50.4) Oamenii muritorii nu au absolut deloc posibilitatea de a cunoaşte infinitatea Tatălui ceresc. Mintea finită nu poate concepe pe deplin un adevăr absolut sau un fapt absolut de felul acesta. Însă aceeaşi fiinţă umană finită poate să simtă efectiv - să experimenteze literalmente - impactul deplin şi nediminuat al acestei IUBIRI infinite a Tatălui. O astfel de iubire poate fi cu adevărat experimentată, însă în timp ce calitatea experienţei este nelimitată, cantitatea ei este strict limitată de capacitatea omului de a primi din punct de vedere spiritual şi de capacitatea asociată acesteia de a-l iubi pe Tată la rândul lui.
3:4.7 (50.5) Aprecierea finită a calităţilor infinite transcende de departe capacităţile limitate de logică ale creaturilor, datorită faptului că omul muritor este creat după chipul lui Dumnezeu - un fragment de infinitate trăieşte în el. De aceea, dacă omul vrea să se apropie de Dumnezeu pe cât se poate de mult şi de afectuos, el trebuie să o facă prin iubire, căci Dumnezeu este iubire. Iar totalitatea acestei relaţii unice reprezintă o experienţă efectivă de sociologie cosmică, raporturile între Creator şi creatură, afecţiunea între Tată şi copil.
5. Guvernarea supremă a Tatălui
3:5.1 (50.6) În contactele sale cu creaţiile posterioare Havonei, Tatăl Universal nu îşi exercită puterea infinită şi autoritatea finală prin transmitere directă, ci mai degrabă prin intermediul Fiilor săi şi a personalităţilor subordonate acestora. Iar Dumnezeu face toate acestea după voia sa liberă. Dacă s-ar ivi prilejul şi dacă mintea divină ar decide astfel, orice putere delegată ar putea fi exercitată în mod direct. Dar, ca regulă generală, o astfel de acţiune are loc numai dacă personalitatea delegată nu a reuşit să satisfacă pe deplin încrederea divină. În asemenea momente, în faţa unei asemenea slăbiciuni şi în limitele rezervei de putere şi de potenţial divin, Tatăl acţionează din proprie iniţiativă şi în acord cu preceptele pe care le-a ales el însuşi. În această alegere el manifestă în permanenţă o perfecţiune infailibilă şi o înţelepciune infinită.
3:5.2 (51.1) Tatăl guvernează prin intermediul Fiilor săi; coborând scara ierarhică a organizării universale găsim un lanţ neîntrerupt de conducători, care se încheie cu Prinţii Planetari, care conduc destinele sferelor evolutive din vastele domenii ale Tatălui. Exclamaţiile următoare nu sunt doar expresii poetice: „Pământul aparţine Domnului în întreaga sa plenitudine.” „ El înlătură regii şi el aduce regii la putere.” „Cei Preaînalţi domnesc în regatele oamenilor.”
3:5.3 (51.2) În chestiunile privitoare la inima oamenilor, se poate ca Tatăl Universal să nu îşi afle loc întotdeauna; însă în conduita şi în destinul