Dacă ar fi știut. Блейк Пирс
Читать онлайн книгу.
cele trei femei au planificat cea mai eficientă modalitate de a găti pe rând pentru prietena lor îndurerată.
Dar pentru Kate, conversația păstra doar aparențele. Mintea ei zbura în altă parte, încercând să descopere date și ponturi despre Deb și familia ei, încercând să găsească un caz într-un loc în care s-ar putea să nici nu existe unul.
„Sau ar putea fi”, se gândi Kate. „Și există o singură modalitate de a afla.”
CAPITOLUL DOI
După pensionare, Kate s-a mutat înapoi în Richmond, Virginia. Ea a crescut în micul oraș Amelia, la aproximativ patruzeci de minute de Richmond, dar a mers la facultate chiar în centrul orașului. Și-a petrecut anii de studenție la VCU, dorind să obțină o diplomă în artă. După trei ani, pe parcursul unui curs opțional de psihologie, și-a dat seama că are o înclinație spre dreptul penal. Drumul care a condus-o la Quantico și spre cariera ei strălucitoare, care a durat treizeci de ani, a fost unul întortocheat și plin de suișuri și coborâșuri.
Acum conducea pe străzile familiare din Richmond. Fusese în casa lui Debbie Meade o singură dată, dar știa exact unde se afla. Știa unde se afla deoarece invidia locația, era una dintre casele acelea vechi, situată pe străzile din centrul orașului, care erau aliniate mai degrabă cu copacii, decât cu iluminatul stradal și clădirile înalte.
Strada lui Deb era în prezent scăldată în frunzele căzute din ulmii care acopereau strada. A fost nevoită să parcheze la o distanță de trei case, deoarece familia și prietenii începuseră deja să umple spațiul din fața casei lui Deb.
Mergea pe trotuar, încercând să se convingă singură că nu era o idee bună. Da, ea a plănuit să meargă pe post de simplă prietenă - chiar dacă Jane și Clarissa au decis să facă acest pas mai pe după-amiază, pentru a-i oferi puțin spațiu lui Deb. Dar era ceva mai profund acolo. Căutase ceva de făcut în ultimele luni, o modalitate mai bună și mai semnificativă de a-și umple timpul. Visa adeseori să lucreze ca liber profesionist pentru Birou, chiar și niște simple sarcini de cercetare.
Chiar și cea mai mică referință legată de munca ei o entuziasma. De exemplu, săptămâna viitoare va trebui să se prezinte în sala de judecată pentru a depune mărturie la o audiere de liberare condiționată. Nu era nerăbdătoare să se confrunte din nou cu criminalul, dar afundarea din nou în munca ei pentru o scurtă de timp era binevenită.
Dar urma să fie săptămâna viitoare - și în momentul de față părea să mai fie o eternitate până atunci.
Se uită în sus la veranda lui Debbie Meade. Știa de fapt de ce era acolo. Voia să găsească niște răspunsuri la întrebările care îi năvăleau în cap. Acest lucru o făcea să se simtă egoistă, ca și cum s-ar folosi de pierdea suferită de prietena ei pe post de scuză, pentru a mai gusta puțin din senzațiile pe care nu le-a mai simțit de mai bine de un an. Această situație implica o prietenă, ceea ce o făcea să fie complicată. Dar vechiul agent din ea spera că va evolua în ceva diferit. Prietena din ea, însă, credea că ar putea fi riscant. Și toate părțile ei împreună se întrebau dacă nu cumva ar fi fost mai bine ca revenirea la lucru să rămână o fantezie.
„Poate că exact asta fac”, se gândi Kate în timp ce urcă scările reședinței Meade. Și sincer, nu știa cum ar trebui să se simtă în legătură cu asta.
A bătut ușor la ușă, iar o doamnă în vârstă, pe care Kate nu o cunoștea, i-a răspuns.
- Ești din partea familiei? întrebă femeia.
- Nu, răspunse Kate. Sunt doar o prietenă foarte apropiată.
Femeia o analiză pentru o clipă, înainte de a o lăsa înăuntru. Kate intră și merse de-a lungul holului, trecând pe lângă o sufragerie plină de oameni sumbri, care stăteau în jurul unei singure persoane, așezată într-un fotoliu. Persoana din fotoliu era Debbie Meade. Kate l-a recunoscut bărbatul care stătea lângă ea și vorbea cu un alt bărbat, ca fiind soțul ei, Jim.
Intră stânjenită în cameră și se îndreptă direct spre Deb. Fără a-i permite lui Deb să se ridice din fotoliu, Kate se aplecă și o îmbrățișă.
- Deb, îmi pare atât de rău, spuse ea.
Deb era în mod evident secată de lacrimi, reușind doar să dea din cap pe umărul lui Kate.
- Mulțumesc că ai venit, îi șopti Deb la ureche. Crezi că am putea vorbi în bucătărie în câteva minute?
- Desigur.
Kate a dat drumul îmbrățișării și a salutat, înclinându-și ușor capul, celelalte fețe cunoscute din cameră. Simțindu-se nelalocul ei, Kate se îndreptase spre capătul holului, care dădea în bucătărie. Nu era nimeni acolo, dar erau farfurii și pahare goale ale persoanelor care au fost acolo cu puțin timp în urmă. Pe tejghea erau așezate câteva plăcinte, împreună cu rulouri cu șuncă și alte gustări. Kate începuse să curețe puțin, folosindu-se de chiuvetă pentru spăla vasele.
Câteva momente mai târziu, Jim Meade a venit în bucătărie.
- Nu trebuie să faci asta, spuse el.
Kate se întoarse spre el și observase că arăta obosit și extrem de trist.
- Știu, spuse ea. Am venit să vă fiu aproape. Lucrurile păreau destul de încărcate în sufragerie atunci când am intrat, așa că m-am hotărât să vă ajut cu spălatul vaselor.
Acesta încuviință din cap, arătând ca și cum era pe punctul să ațipească acolo.
- Unul dintre prietenii noștri a spus că a văzut o femeie intrând în urmă cu câteva minute. Mă bucur că ești tu, Kate.
Kate a văzut în spatele lui o altă persoană venind spre bucătărie, care arăta la fel de obosită și de distrusă. Ochii lui Deb Meade erau umflați și roșii de plâns. Părul îi era tot zăpăcit, iar când se uită la Kate, încercând să zâmbească, părea că întreaga față urmează să îi cedeze.
Kate a pus deoparte vasul pe care-l spăla, își șterse rapid mâinile cu un prosop de lângă chiuvetă și merse lângă prietena ei. Lui Kate nu-i prea plăceau atingerile fizice, dar știa când o îmbrățișare era necesară. Se aștepta ca Deb să înceapă să plângă în timpul îmbrățișării, dar nimic nu se întâmplă.
„Probabil că a plâns suficient deja”, se gândi Kate.
- Am auzit veștile abia azi-dimineață, spuse Kate. Îmi pare rău, Deb. Îmi pare rău pentru amândoi, spuse ea, uitându-se spre Jim.
Jim a dat din cap, în semn de apreciere, privind mai apoi de-a lungul holului. Când observase că nimeni altcineva nu se ascundea acolo, ascultă murmurul ușor al musafirilor lor aflați încă în sufragerie și, în timp ce Deb dădea drumul îmbrățișării, se apropie de Kate.
- Kate, trebuie să te întrebăm ceva, spuse Jim aproape șoptind.
- Și te rog, spuse Deb, luându-i mâna. Lasă-ne să spunem tot ce avem de spus înainte să ne dai un răspuns. Kate simți un mic tremur în strânsoarea lui Deb, care i-a frânt puțin inima.
- Sigur, spuse Kate. Ochii lor stăruitori și greutatea totală a tristeții lor atârna deasupra capului ei precum o nicovală care urma să pice în orice moment.
- Poliția nu are nici cea mai mică idee cine a comis fapta, spuse Deb. Dintr-o dată, epuizarea ei se transformă în ceva care arăta mai degrabă a furie. În baza unor lucruri pe care le-am spus și a unor mesaje pe care le-au găsit în telefonul Juliei, poliția l-a reținut de îndată pe fostul ei iubit. Dar l-au reținut pentru mai puțin de trei ore, iar mai apoi l-au lăsat să plece. Pur și simplu. Dar Kate...Știu că a el a făcut-o. Trebuie să