Dacă ar fi știut. Блейк Пирс
Читать онлайн книгу.
iubită este Julie Hicks, corect? Fosta Julie Meade?
- Rahat, din nou asta? Uitați, nenorociții de polițiști deja m-au încătușat și interogat. Acum, și federalii?
- Stați liniștit, nu sunt aici pentru a vă interoga. Voiam doar să vă pun câteva întrebări.
- Sună ca un interogatoriu pentru mine, spuse el. În plus, ați spus că sunteți pensionată. Sunt destul de sigur că asta înseamnă că nu trebuie să fac nimic din ceea ce îmi cereți.
Se prefăcu că este rănită de cuvintele lui, întorcându-și privirea în altă direcție. Însă în realitate, se uita peste umerii lui masivi, în spațiul din spatele lui. Văzuse o valiză și doi rucsaci sprijiniți de perete. De asemenea, văzuse o foaie de hârtie așezată pe valiză. Își putu da seama, datorită logo-ului mare de pe ea, că acea foaie este o chitanță de la Orbitz. Aparent, Brian Neilbolt pleca din oraș pentru o vreme.
Nu este cel mai bun scenariu atunci când fosta ta iubită a fost ucisă și tu ai fost interogat, iar mai apoi eliberat de îndată de poliție.
- Încotro vă îndreptați? întrebă Kate.
- Nu e treaba dumneavoastră.
- Cu cine vorbeați atât de tare la telefon înainte ca eu să bat la ușă?
- Din nou, nu e treaba dumneavoastră. Acum, dacă mă scuzați...
Se duse să închidă ușa, dar Kate continuă. Ea făcu un pas în față și își puse pantoful între ușă și tocul ușii.
- Domnule Neilbolt, am nevoie doar de cinci minute din timpul dumneavoastră.
Un val de furie i-a trecut prin fața ochilor, dar apoi părea să cedeze. Acesta își lăsă capul în jos și, pentru o clipă, lui Kate i se păru că este trist. Privirea era similară cu cea pe care o văzuse pe fața soților Meade.
- Ați spus că sunteți agent pensionat, nu-i așa? întrebă Neilbolt.
- Așa este, confirmă ea.
- Pensionat, spuse el. Atunci plecați naibii de pe veranda mea.
Kate stătea fermă pe poziție, arătând în mod clar că nu intenționa să plece nicăieri.
- Am spus să plecați naibii de pe veranda mea!
Acesta a dat din cap și apoi s-a întins să o împingă. A simțit forța mâinilor lui de îndată ce i-au atins umărul și a acționat cât a putut de repede. A fost uimită de cât de rapide au fost reflexele și memoria ei musculară.
În timp ce mergea împiedicat înapoi, își înfășură ambele brațe în jurul brațului drept al lui Neilbolt. În același timp, a îngenuncheat pentru a se putea opri din mersul înapoi. Apoi, a făcut tot ce-i i-a stat în putință pentru a-l pune la pământ, dar greutatea lui era prea mare. Când acesta și-a dat seama ce încerca ea să facă, a lovit-o cu cotul în coaste.
Această lovitură i-a tăiat respirația lui Kate, dar din cauză că o lovise cu cotul, apărarea lui a fost distrusă. De data aceasta, când a încercat să îl pună la pământ, a funcționat. Și din cauză că a dat tot ce era mai bun în ea, a funcționat puțin prea bine.
Neilbolt a picat de pe verandă. În momentul în care a picat, lovise două scări. Acesta strigase de durere și încercase să se pună înapoi pe picioare. Se uită la ea, încă în stare de șoc, încercând să-și dea seama ce s-a întâmplat. Alimentat de furie și mirare, urcă scările spre ea șchiopătând, fiind în mod clar năucit.
Pe măsură de se apropia de capătul scărilor, aceasta l-a păcălit cu un genunchi în față. Când încercă să se ferească, Kate îi prinse capul și îngenunchease din nou. Se forțase să-i pună capul pe verandă, în timp ce brațele și picioarele lui se împiedicau pe scări. Mai apoi, scoase cătușele din interiorul sacoului și îl încătușă cu o rapiditate și ușurință pe care numai treizeci de ani de experiență le poate oferi.
Se îndepărtă de Brian Neilbolt și se uită la el. Acesta nu încerca să scape de cătușe; părea mai degrabă uluit.
Kate își scoase telefonul, cu intenția de a suna la Poliție, dar și-a dat seama că mâna ei tremura. Corpul ei pompa adrenalină. Își dădu seama că zâmbea.
„Doamne, ce dor mi-a fost.”
Deși lovitura de la coaste o durea cumplit, în urmă cu cinci sau șase ani ar fi durut-o mult mai rău, cu siguranță. Și articulațiile de la genunchi erau întotdeauna așa de dureroase după o încăierare?
Ea și-a permis să se bucure pentru o clipă de ceea ce tocmai făcuse, iar mai apoi, reușise, în cele din urmă, să sune la Poliție. Între timp, Brian Neilbolt rămase nemișcat la picioarele ei, probabil întrebându-se cum o femeie, cu cel puțin douăzeci de ani mai în vârstă decât el, reușise să-i facă asta.
CAPITOLUL CINCI
Desigur, Kate se aștepta la anumite repercusiuni pentru ceea ce tocmai făcuse, dar nicidecum la ceea ce experimentase atunci când ajunsese la Secția Trei. Știa că urmează ceva atunci când a văzut privirile polițiștilor care treceau, în timp ce își vedeau de treburile lor. Unele priviri erau pline de respect, în timp ce altele o ridiculizau.
Kate nu se lăsă afectată. Era încă prea agitată din cauza confruntării, care avusese loc pe veranda lui Neilbolt, ca să îi pese.
După ce așteptase câteva minute în hol, un ofițer nervos s-a apropiat de ea.
- Dumneavoastră sunteți doamna Wise, nu-i așa? întrebă el.
- Da, eu sunt.
Pentru o clipă, a putut observa o sclipire de apreciere în ochii lui. Era genul de privire pe care o observa deseori în trecut, atunci când ofițeri sau agenți, care doar auziseră povești despre ea, o întâlneau pentru prima oară. Îi lipsea acea privire.
- Comisarul Budd ar dori să vorbească cu dumneavoastră.
Era destul de surprinsă. Spera să vorbească mai degrabă cu cineva precum Comisarul Adjunct Greene. Chiar dacă a fost mai încăpățânat la telefon, știa că poate fi mai ușor de convins față în față. Comisarul Randall Budd, în schimb, era genul de om cu care nu puteai glumi. Îl întâlnise o singură dată, cu câțiva ani în urmă. Abia își aducea aminte cu ce ocazie, dar își amintea că Budd părea a fi o persoană cu un caracter puternic și strict profesional.
Cu toate acestea, Kate nu voia să pară deloc intimidată sau îngrijorată. Așa că se ridicase și îl urmase pe ofițer, afară din zona de așteptare și înapoi prin biroul mare. Trecuseră pe lângă mai multe birouri, unde observase și mai multe priviri incerte, înainte ca ofițerul să o conducă pe un hol. În centrul holului, ajunseseră la biroul lui Randall Budd. Ușa era deschisă, ca și cum o aștepta deja de ceva timp.
Ofițerul nu a avut nimic de spus; de îndată ce a condus-o la ușa lui Budd, s-a întors pe călcâie și a plecat. Kate se uită în birou și îl văzuse pe Comisarul Budd făcându-i cu mâna să intre.
- Intrați, spuse el. Nu voi minți. Nu sunt mulțumit de dumneavoastră, dar nu mușc. Puteți, vă rog, să închideți ușa după dumneavoastră?
Kate intră și făcu ce i s-a cerut. A luat, mai apoi, unul din cele trei scaune care se aflau pe partea opusă a biroului lui Budd. Pe birou se aflau mai multe lucruri persoanele, decât lucruri legate de muncă: poze cu familia sa, o minge de baseball cu autograf, o cană de cafea personalizată și un fel cartuș cu valoare sentimentală așezat pe o placă.
- Lasă-mă să încep prin a spune că sunt foarte conștient de istoricul dumneavoastră, spuse Budd. Mai mult de o sută de arestări în toată cariera.