Dacă ar fi știut. Блейк Пирс
Читать онлайн книгу.
despre care tocmai ți-am pomenit. Îmi pare rău că nu te-am putut ajuta.
Închise telefonul fără a-și lua rămas bun, lăsând-o pe Kate să se holbeze la acel pătrat de lumină care se mișca ușor pe podeaua de lemn masiv. Luând în considerare că Greene tocmai ce i-a dezvăluit că urmează să se prezinte în instanță, ea se gândi deja la următoarea mișcare. Presupunea că mișcarea inteligentă ar fi fost să perceapă refuzul lui ca pe o înfrângere. Dar refuzul lui a făcut-o doar să își dorească să afle mai multe.
„Întotdeauna mi s-a spus că aveam o latură încăpățânată ca și agent”, se gândi ea în timp ce se ridică de la birou. „E bine să vezi că unele lucruri nu s-au schimbat.”
***
O jumătate de oră mai târziu, Kate își parca mașina într-un garaj adiacent Secției de Poliție Numărul Trei. Pe baza locului unde a avut loc asasinarea lui Julie Meade, pe numele de căsătorie Julie Hicks, Kate știa că asta ar fi cea mai bună resursă de informații. Singura problemă era că, în afară de Comisarul Adjunct Greene, nu cunoștea pe nimeni altcineva din cadrul departamentului, cu atât mai puțin din Secția Trei.
Intră în birou cu încredere. Știa că sunt anumite lucruri legate de actuala ei situație pe care un ofițer atent le-ar observa. În primul rând, nu deținea armă. Avea ascuns un permis de port-armă dar, având în vedere ceea ce își propusese să facă, își dădu seama că ar putea provoca mai multe probleme decât erau necesare dacă ar fi fost prinsă că nu este sinceră.
Și nu își putea permite să nu fie sinceră. Pensionată sau nu, reputația ei era în joc, o reputație pe care și-a construit-o cu mare grijă, timp de treizeci de ani. În următoarele minute trebuia să își asume un risc foarte mare, lucru de care era conștientă. În întregul an de pensie nu a fost atât de anxioasă precum era în momentul de față.
Se apropie de biroul de informații, o zonă luminată intens, separată de camera centrală printr-un geam de sticlă. La birou era așezată o femeie în uniformă, care ștampila ceva în registru, în timp ce Kate se apropia. Se uită la Kate cu o față care părea că nu a mai văzut un zâmbet de ceva timp.
- Cu ce vă pot ajuta? întrebă recepționera.
- Sunt agent FBI pensionat și mă interesează câteva informații legate de o crimă recentă. Speram să aflu numele ofițerilor responsabili de caz.
- Aveți un act de identitate? întrebă femeia.
Kate scoase permisul de conducere și i-l înmână prin deschizătura din geamul de protecție. Femeia s-a uitat la el timp de o secundă, iar apoi i l-a înapoiat.
- Voi avea nevoie de legitimația de agent FBI.
- Ei bine, după cum am spus deja, sunt pensionată.
- Și cine v-a trimis? Voi avea nevoie de numele lor și de informațiile de contact, iar mai apoi aceștia vor trebui să completeze o cerere pentru ca dumneavoastră să puteți obține informațiile.
- Chiar speram să scap de toată birocrația.
- În acest caz, nu vă pot ajuta, replică femeia.
Kate se întreba cât de departe poate merge. Dacă ar fi insistat prea mult, cu siguranță cineva l-ar fi anunțat pe Clarence Greene și ar putea ieși urât. Și-a stors creierii, încercând să se gândească la o altă abordare. Una singură îi veni în minte și era mult mai riscantă decât ceea ce încerca deja acum.
Cu un oftat, Kate spuse tăios:
- Ei bine, mulțumesc oricum.
Se întoarse pe călcâie și ieși din birou. Se simți puțin jenată. Ce naiba a fost în capul ei? Chiar și în cazul în care încă ar fi avut legitimația de agent FBI, ar fi fost ilegal pentru Poliția din Richmond să îi dea orice fel de informație fără aprobarea unui superior din DC.
Era mai mult decât umilitor să meargă înapoi la mașina ei cu acest sentiment, sentimentul de a fi un simplu civil.
„Un civil care nu poate să accepte un refuz.”
Și-a scos telefonul și a sunat-o pe Deb Meade. Când Deb răspunse, aceasta părea încă obosită și distantă.
- Îmi pare rău că te deranjez, Deb, spuse ea. Dar ai cumva numele și adresa fostului iubit?
Și bineînțeles că Deb le avea pe ambele.
CAPITOLUL PATRU
Deși Kate nu mai avea vechea legitimație de agent FBI, încă deținea ultima insignă. Era așezată deasupra șemineului din casa ei, o relicvă din vremuri de mult apuse, asemenea unei fotografii decolorate. După ce părăsise Secția Trei, se îndreptase spre casă, grăbindu-se să o ia. Stătuse mult pe gânduri dacă să își ia și arma. Se uita insistent la pistolul ei M1911dar, în cele din urmă, îl lăsase acolo unde îi era locul, în sertarul de lângă patul ei. La ce planuri avea în minte, dacă l-ar fi luat cu ea, ar fi fost ca și cum o căuta cu lumânarea.
S-a decis să ia cătușele, pe care le ținea într-o cutie de pantofi sub pat, cu alte câteva comori din cariera ei.
Pentru orice eventualitate.
A plecat de acasă și s-a îndreptat spre adresa pe care i-a dat-o Deb. Era un loc în Shockoe Bottom, la o distanță de douăzeci de minute cu mașina de casa ei. În timp ce conducea, nu se simțea neliniștită, dar era puțin entuziasmată. Știa că nu ar trebui să facă asta dar, în același timp, se simțea atât de bine să fie din nou pe urmele cuiva, chiar dacă o făcea în secret.
De îndată ce ajunsese la adresa fostului iubit al lui Julie Hicks, un tip pe nume Brian Neilbolt, Kate începuse să se gândească la soțul ei. Din când în când, își făcea apariția în gândurile ei, iar câteodată, îi rămânea întipărit acolo pentru o perioadă de timp. Asta se întâmpla în timp ce lua curba pe strada de destinație. Îl putea vedea cum dădea din cap în semn de frustrare.
„Kate, știi că nu ar trebui să faci asta”, părea să spună el.
Kate rânji ușor. Deși simțea că a reușit să treacă destul de repede peste moartea soțului ei, avea momente când îi lipsea extrem de mult.
Kate a îndepărtat acele amintiri, în timp ce parca mașina la adresa pe care Deb i-a indicat-o. Era o casă destul de frumoasă, împărțită în două apartamente diferite, cu verande care separau proprietățile. De îndată ce a ieșit din mașină, și-a dat seama că cineva era acasă, deoarece putea auzi pe cineva vorbind foarte tare înăuntru.
Când a urcat pe scările verandei, s-a simțit de parcă s-ar fi întors în timp, în urmă cu aproximativ un an. În ciuda lipsei armei din șold, se simțea din nou ca un agent. Totuși, fiindcă în realitate era un agent pensionat, nu știa ce va urma să spună după ce va bate la ușă.
Dar nu a lăsat acest lucru să o oprească. A bătut la ușă cu aceeași autoritate cu care ar fi bătut și acum un an. În timp ce auzea discuția zgomotoasă dinăuntru, își dăduse seama că se va rezuma la adevăr. Să mintă într-o situație în care nu avea ce căuta oricum nu ar face decât să înrăutățească lucrurile, în cazul în care ar fi prinsă.
Bărbatul care îi deschise ușa lui Kate a luat-o puțin prin surprindere. Avea aproximativ un metru nouăzeci și era foarte musculos. Era suficient să îi vezi umerii și îți dădeai seama că trăgea de fiare. L-ai putea confunda ușor cu un luptător profesionist. Singurul lucru care îl dădea de gol era furia din ochii lui.
- Da? întrebă el. Dumneavoastră cine sunteți?
Kate făcu o mișcare de care i-a fost dor. I-a arătat insigna. Spera ca vederea acesteia să aibă