Cartea Urantia. Urantia Foundation
Читать онлайн книгу.
are originea în Paradis; el nu este absolut, deoarece este pătruns de Absolutul Necalificat. Noi nu cunoaştem limitele absolute ale spaţiului, însă ştim bine că absolutul timpului este eternitatea.
12:5.3 (135.2) Timpul şi spaţiul nu sunt inseparabile decât în creaţiile spaţiului-timp, în cele şapte suprauniversuri. Spaţiul netemporal (spaţiul fără timp) există teoretic, însă singura localizare cu adevărat netemporală este aria Paradisului. Timpurile nespaţiale (timpuri fără spaţiu) există în minte la nivelul funcţional al Paradisului.
12:5.4 (135.3) Zonele relativ imobile ale spaţiului median care se suprapun cu Paradisul şi separă spaţiul pătruns de spaţiul nepătruns sunt zonele de tranziţie între timp şi eternitate. Este deci necesar ca pelerinii Paradisului să devină inconştienţi pe durata acestui tranzit până când acesta va ajunge să culmineze în obţinerea cetăţeniei Paradisului. Vizitatorii conştienţi de timp pot merge în Paradis fără să adoarmă astfel, însă ei rămân creaturi ale timpului.
12:5.5 (135.4) Raporturile cu timpul au nevoie de mişcare în spaţiu pentru a exista, însă conştiinţa de timp nu are nevoie. Secvenţialitatea poate să producă o conştientizare a timpului, chiar şi în absenţa mişcării. Mintea umană este mai puţin legată de timp decât de spaţiu din cauza naturii inerente a minţii. Chiar şi pe durata zilelor vieţii terestre în trup, cu toate că mintea umană este strict legată de spaţiu, imaginaţia creatoare umană este comparativ liberă de timp. Însă timpul în sine nu este în mod genetic o calitate a minţii.
12:5.6 (135.5) Există trei nivele diferite de cunoaştere a timpului:
12:5.7 (135.6) 1. Timpul perceput de minte - conştiinţa succesiunii, mişcarea şi un simţ al duratei.
12:5.8 (135.7) 2. Timpul perceput de spirit - percepţia mişcării către Dumnezeu şi conştiinţa mişcării de ascensiune către nivele de divinitate crescândă.
12:5.9 (135.8) 3. Personalitatea creează un simţ unic al timpului din intuirea Realităţii, plus o conştiinţă a prezenţei şi o percepţie a duratei.
12:5.10 (135.9) Animalele nespirituale nu cunosc decât trecutul şi trăiesc în prezent. Omul locuit de spirit are puteri de previziune (intuiţie); ei pot vizualiza viitorul. Doar atitudinile progresive şi orientate înainte sunt reale în mod personal. Etica statică şi moralitatea tradiţională nu depăşesc decât foarte puţin animalitatea. Stoicismul nu este nici el o înaltă realizare de sine. Eticheta şi morala devin cu adevărat umane atunci când sunt dinamice şi progresive, însufleţite de realitate universală.
12:5.11 (135.10) Personalitatea umană nu este doar o concomitenţă cu evenimentele din timp şi spaţiu; şi personalitatea umană poate acţiona, la rândul ei, în calitate de cauză cosmică a acestor evenimente.
6. Supercontrolul universal
12:6.1 (135.11) Universul este nestatic. Stabilitatea nu este rezultatul inerţiei, ci mai degrabă produsul energiilor echilibrate, al cooperării mentale, al morontialelor coordonate, al supracontrolului spiritului şi al unificării personalităţii. Stabilitatea este în întregime şi întotdeauna proporţională cu divinitatea.
12:6.2 (135.12) În controlul fizic al universului principal, Tatăl Universal îşi exercită prioritatea şi întâietatea prin intermediul Insulei Paradisului. Dumnezeu este absolut în administrarea spirituală a cosmosului prin persoana Fiului Etern. În domeniile minţii, Tatăl şi Fiul activează prin coordonare cu Autorul Comun.
12:6.3 (136.1) A Treia Sursă-Centru ajută la menţinerea echilibrului şi a coordonării sistemului conjugat al energiilor şi organizărilor fizice şi spirituale prin caracterul absolut al controlului său asupra minţii cosmice şi prin exerciţiul complementelor sale înnăscute de gravitaţie universală fizică şi spirituală. În toate împrejurările în care se stabileşte o legătură între material şi spiritual, un astfel de fenomen minte reprezintă un act al Spiritului Infinit. Numai mintea poate asocia forţele şi energiile fizice ale nivelului material cu puterile şi fiinţele spirituale ale nivelului spiritului.
12:6.4 (136.2) De fiecare dată când contemplaţi fenomene universale, asiguraţi-vă că luaţi în considerare interacţiunile energiilor fizice, intelectuale şi spirituale. Şi luaţi bine seama la fenomenele neaşteptate însoţind unificarea lor de personalitate şi fenomenelor imprevizibile ce rezultă din acţiunile şi reacţiunile Deităţii experienţiale şi ale Absolutelor.
12:6.5 (136.3) Universul este extrem de previzibil doar în sensul cantitativ, sau al măsurării gravitaţiei. Nici chiar forţele fizice primordiale nu reacţionează la gravitaţia liniară, după cum nici semnificaţiile mentale superioare şi adevăratele valori spirituale ale realităţilor ultime ale universului. În mod calitativ, universul nu este foarte previzibil cu privire la noile asocieri de forţe, fie ele fizice, mentale sau spirituale; cu toate acestea, multe dintre aceste combinaţii de energii sau de forţe devin parţial previzibile atunci când le supunem observaţiei critice. Atunci când materia, mintea şi spiritul sunt unificate de personalitatea unei creaturi, noi suntem incapabili să prezicem complet deciziile acestei fiinţe înzestrate cu liber arbitru.
12:6.6 (136.4) Toate fazele forţei primordiale, spiritul în devenire şi alte ultimităţi nonpersonale par a reacţiona în acord cu legi relativ stabile, dar necunoscute. Aceste faze sunt caracterizate printr-o latitudine a înfăptuirii şi printr-o elasticitate a reacţiei care adesea sunt derutante când sunt întâlnite în fenomenele unei situaţii circumscrise şi izolate. Cum se explică această imprevizibilă libertate de reacţie demonstrată de aceste actualităţi ale universurilor emergente? Aceste date imprevizibile, necunoscute şi insondabile - fie că ţin de comportamentul unei unităţi primordiale de forţă, reacţia unui nivel minte neidentificat, fie că ţin de fenomene ale unui vast preunivers în formare în domeniile spaţiului exterior - revelează probabil activităţile Ultimului şi împlinirile prezenţei Absolutelor, care antedatează funcţiunile tuturor Creatorilor universului.
12:6.7 (136.5) Nu ştim realmente, dar presupunem că o varietate atât de uimitoare de aptitudini şi o coordonare atât de profundă semnifică faptul că Absolutele sunt prezente şi acţionează. Noi deducem că o astfel de diversitate de reacţii în faţa unei cauzalităţi aparent uniforme revelează reacţiile Absolutelor nu numai la cauzalitatea imediată şi de situaţie, ci şi la orice alte cauzalităţi aferente de pe cuprinsul întregului maestru univers.
12:6.8 (136.6) Indivizii au îngerii lor păzitori de destin. Planetele, sistemele, constelaţiile, universurile şi suprauniversurile au fiecare şefii lor respectivi care lucrează pentru binele domeniilor lor. Havona, şi chiar marele univers, sunt vegheate de cei cărora le-au fost încredinţate aceste responsabilităţi. Însă cine asigură şi supraveghează necesităţile fundamentale ale universului principal în ansamblul său, de la Paradis până la al patrulea şi cel din urmă nivel de spaţiu exterior? Din punct de vedere existenţial probabil că o asemenea supraveghere i se poate atribui Trinităţii Paradisului, însă, dacă ne plasăm în punctul de vedere experienţial, vedem că apariţia universurilor posthavoniene depinde de:
12:6.9 (136.7) 1. Absolute în ceea ce priveşte potenţialul.
12:6.10 (136.8) 2. Cel Ultim în ceea ce priveşte direcţia.
12:6.11 (137.1) 3. Cel Suprem în ceea ce priveşte coordonarea evolutivă.
12:6.12 (137.2) 4. Arhitecţii Universului principal în ceea ce priveşte administrarea anterioară apariţiei şefilor specifici.
12:6.13 (137.3) Absolutul Necalificat penetrează întregul spaţiu. Noi nu distingem cu perfectă claritate statutul exact al Absolutului Deităţii şi al Absolutului Universal, însă ştim că acesta din urmă acţionează oriunde acţionează Absolutul Deităţii şi Absolutul Necalificat. Absolutul Deităţii se poate să fie prezent în mod universal, însă nu poate fi deloc prezent