Cartea Urantia. Urantia Foundation
Читать онлайн книгу.
Stea a Dimineţii până la creaturile umane cele mai umile ale evoluţiei animale progresive.
1:5.7 (28.4) Fără Dumnezeu, şi în absenţa măreţei sale persoane centrale, nu ar exista nici o personalitate în tot vastul univers al universurilor. Dumnezeu este personalitate.
1:5.8 (28.5) Cu toate că Dumnezeu este o putere eternă, o prezenţă maiestuoasă, un ideal transcendent şi un spirit glorios, cu toate că este toate acestea şi infinit mai mult, el este nu mai puţin veşnic şi cu adevărat o personalitate perfectă a Creatorului, o persoană care poate „să cunoască şi să fie cunoscută,” care poate „să iubească şi să fie iubită,” şi care se poate arăta prieten cu noi; în acelaşi timp voi puteţi fi cunoscuţi ca prietenul lui Dumnezeu, aşa cum şi alte fiinţe umane au fost cunoscute. El este un spirit real şi o realitate spirituală.
1:5.9 (28.6) Atâta timp cât noi îl vedem pe Tatăl Universal revelat pretutindeni în universul său, cât timp îl desluşim locuind în miriadele sale de creaturi, cât timp îl contemplăm în persoana Fiilor săi Suverani, cât timp continuăm să-i simţim prezenţa divină pe ici, pe colo, pe aproape şi la depărtare, haideţi să nu punem la îndoială şi să nu contestăm primordialitatea personalităţii sale. În ciuda imensităţii tuturor acestor repartizări, Dumnezeu rămâne o adevărată persoană şi menţine perpetuu o legătură personală cu multitudinea nenumărată a creaturilor sale dispersate de la un capăt la altul al universului universurilor.
1:5.10 (28.7) Ideea personalităţii Tatălui Universal este un concept de Dumnezeu lărgit şi mai adevărat, care a parvenit omenirii în principal prin revelaţie. Raţiunea, înţelepciunea şi experienţa religioasă presupun şi implică toate personalitatea lui Dumnezeu, însă nu o validează în întregime. Chiar şi Ajustorul Gândirii interior este pre-personal. Adevărul şi maturitatea unei religii sunt direct proporţionale cu conceptul ei asupra personalităţii infinite a lui Dumnezeu, şi cu gradul ei de înţelegere a unităţii absolute a Deităţii. Ideea unei Deităţi personale devine deci măsura maturităţii religioase, după ce religia a formulat în prealabil conceptul unităţii lui Dumnezeu.
1:5.11 (29.1) Religia primitivă avea o multitudine de zei personali, şi ei erau formaţi după chipul omului. Revelaţia afirmă validitatea conceptului personalităţii lui Dumnezeu, ceea ce nu este decât o simplă posibilitate în postulatul ştiinţific al unei Cauze Prime şi nu este sugerat decât provizoriu în ideea filosofică de Unitate Universală. O persoană poate începe să înţeleagă unitatea lui Dumnezeu numai prin intermediul personalităţii. Dacă se neagă personalitatea Primei Surse-Centru, atunci nu mai rămâne decât o alternativă filosofică: materialism sau panteism.
1:5.12 (29.2) În contemplarea Deităţii, conceptul de personalitate trebuie să fie detaşat de ideea de corporalitate. Un corp material nu-i este indispensabil pentru personalitate nici omului, nici lui Dumnezeu. Eroarea corporalităţii este vădită în ambele extreme ale filozofiei umane. În materialism, de vreme ce omul îşi pierde trupul la moarte, el încetează să mai existe ca personalitate. În panteism, Dumnezeu nu este o persoană, odată ce nu are corp. Tipul suprauman de personalitate progresivă funcţionează într-o uniune a minţii şi a spiritului.
1:5.13 (29.3) Personalitatea nu este pur şi simplu un atribut a lui Dumnezeu. Ea reprezintă mai degrabă totalitatea naturii infinite coordonate şi a voinţei divine unificate, perfect exprimată în eternitate şi în universalitate. În sens suprem, personalitatea este revelaţia lui Dumnezeu universului universurilor.
1:5.14 (29.4) Dumnezeu, fiind etern, universal, absolut şi infinit, nu creşte în cunoaştere şi nu sporeşte în înţelepciune. Dumnezeu nu dobândeşte experienţă, după cum s-ar putea concluziona sau înţelege de către fiinţa umană finită. Însă, în domeniile propriei sale personalităţi eterne, el se bucură cu adevărat de aceste expansiuni continue ale realizării de sine, care sunt, într-o anumită măsură, comparabile şi analoage cu dobândirea unei experienţe noi de către creaturile finite ale lumilor evolutive.
1:5.15 (29.5) Perfecţiunea absolută a Dumnezeului infinit l-ar face să sufere limitările înfiorătoare ale finalităţii fără de atribute a perfecţiunii dacă nu ar exista faptul că Tatăl Universal participă direct la lupta personalităţii tuturor sufletelor imperfecte ale vastului univers care caută, cu ajutorul divin, să facă ascensiunea până la lumile de sus perfecte din punct de vedere spiritual. Această experienţă progresivă a fiecărei fiinţe spirituale şi a fiecărei creaturi muritoare din întregul univers al universurilor face parte din conştiinţa Deităţii tot mai lărgită a Tatălui cu privire la cercul divin şi nesfârşit al realizării perpetue de sine.
1:5.16 (29.6) Este literalmente adevărat că: „În toate durerile voastre, el este îndurerat.” „În toate triumfurile voastre, el triumfă în voi şi cu voi.” Spiritul său divin pre-personal este realmente o parte din voi. Insula Paradisului răspunde la toate metamorfozele fizice ale universului universurilor. Fiul Etern include toate imboldurile spiritului din întreaga creaţie. Autorul Comun înglobează toate expresiile mentale ale cosmosului în expansiune. Tatăl Universal realizează în plenitudinea conştiinţei divine întreaga experienţă individuală dobândită pe parcursul luptelor progresive susţinute de forţele mentale în creştere şi de spiritele ascendente ale fiecărei entităţi, fiinţe şi personalităţi din ansamblul creaţiei evolutive a timpului şi spaţiului. Şi toate acestea sunt literalmente adevărate, deoarece „în El trăim cu toţii, ne mişcăm cu toţii şi ne avem cu toţii existenţa.”
6. Personalitatea în univers
1:6.1 (29.7) Personalitatea umană este umbra-imagine proiectată în timp-spaţiu de personalitatea divinului Creator. Or, nici o actualitate nu ar putea fi înţeleasă în mod convenabil prin examinarea umbrei sale. Ar trebui interpretate umbrele în funcţie de adevărata substanţă.
1:6.2 (30.1) Pentru ştiinţă, Dumnezeu este o cauză, pentru filozofie, el este o idee, iar pentru religie, el este o persoană, chiar Tatăl celest şi iubitor. Pentru savanţi, Dumnezeu este o forţă primordială, pentru filozofi, o ipoteză a unităţii, pentru persoanele religioase, o experienţă spirituală vie. Omul are un concept necorespunzător asupra personalităţii Tatălui Universal, şi acest concept nu poate fi dezvoltat decât prin progresul spiritual al oamenilor din univers. El va deveni cu adevărat adecvat doar atunci când pelerinii timpului şi spaţiului vor atinge în cele din urmă, în Paradis, îmbrăţişarea Dumnezeului viu.
1:6.3 (30.2) Nu uitaţi niciodată că punctele de vedere asupra personalităţii aşa cum este ea concepută de Dumnezeu şi de om sunt la antipozi unul faţă de altul. Omul consideră şi înţelege personalitatea privind de la finit spre infinit, în timp ce Dumnezeu priveşte de la infinit spre finit. Personalitatea omului este de tipul cel mai jos. Cea a lui Dumnezeu este cea mai elevată. Ea este chiar supremă, ultimă, şi absolută. Prin urmare, conceptele mai bune asupra personalităţii divine au trebuit să aştepte cu răbdare apariţia unor idei mai potrivite asupra personalităţii umane, şi în special o revelaţie superioară a personalităţii divine şi umane deopotrivă în viaţa de fuziune de pe Urantia a lui Mihail, Fiul Creator.
1:6.4 (30.3) Spiritul divin pre-personal care locuieşte în mintea umană aduce, prin însăşi prezenţa sa, dovada valabilă a existenţei lui reale, însă conceptul personalităţii divine nu poate fi priceput decât prin clarviziunea spirituală care rezultă dintr-o experienţă religioasă personală şi autentică. Orice persoană, umană sau divină, poate fi cunoscută şi înţeleasă chiar făcând abstracţie de reacţiile externe sau de prezenţa materială a acestei persoane.
1:6.5 (30.4) Pentru o prietenie între două persoane, este esenţial un anumit grad de afinitate morală şi de armonie spirituală. O personalitate iubitoare cu greu se poate dezvălui unei persoane lipsite de iubire. Şi ca să se apropie de cunoaşterea unei personalităţi divine, un om trebuie să consacre în întregime în acest efort toate