Cartea Urantia. Urantia Foundation
Читать онлайн книгу.
în raport cu finitul ca de Trinitatea Supremaţiei.
10:5.5 (113.6) 2. Atitudinea faţă de Absonit. Trinitatea Paradisului ia în considerare acele nivele ale existenţei care sunt mai mult decât finite însă mai puţin decât absolute, iar această relaţie este uneori denumită Trinitatea Ultimităţii. Nici Ultimul, nici Supremul nu reprezintă total Trinitatea Paradisului, însă, într-un sens restrictiv şi pentru nivelele lor respective, fiecare pare să reprezinte Trinitatea aflată în cursul erelor ei prepersonale în care se dezvoltă puterea experienţială.
10:5.6 (113.7) 3. Atitudinea Absolută a Trinităţii Paradisului se raportează la existenţe absolute şi culminează în acţiunea Deităţii totale.
10:5.7 (113.8) Trinitatea Infinită implică acţiunea coordonată a tuturor relaţiilor de trinitate ale Primei Surse-Centru - nedeificate precum şi deificate - şi, de aceea, le este foarte greu personalităţilor să o priceapă. În contemplarea Trinităţii ca infinit, nu neglijaţi cele şapte triunităţi; prin aceasta se pot evita anumite dificultăţi de înţelegere şi se pot rezolva parţial anumite paradoxuri.
10:5.8 (114.1) Totuşi, eu nu dispun de un limbaj care să îmi permită să transmit minţii umane limitate întregul adevărul şi semnificaţia eternă a Trinităţii Paradisului, nici natura interasocierii perpetue a acestor trei fiinţe de o infinitate perfectă.
6. Fiii staţionari ai trinităţii
10:6.1 (114.2) Orice lege îşi are originea în Prima Sursă-Centru; ea este legea. Administrarea legii spirituale este inerentă celei de-a Doua Surse-Centru. Revelarea legii, promulgarea şi interpretarea statutelor divine, este funcţiunea celei de-a Treia Surse-Centru. Aplicarea legii, justiţia, ţine de domeniul Trinităţii Paradisului şi ea este îndeplinită de anumiţi Fii ai Trinităţii.
10:6.2 (114.3) Justiţia este inerentă suveranităţii universale a Trinităţii Paradisului, însă bunătatea, îndurarea şi adevărul formează slujba universală a personalităţilor divine a căror uniune în Deitate constituie Trinitatea. Justiţia nu este atitudinea Tatălui, a Fiului sau a Spiritului. Dreptatea este atitudinea trinitară a acestor personalităţi de iubire, de îndurare şi de slujire. Nici una dintre Deităţile Paradisului nu asigură de una singură administrarea dreptăţii. Dreptatea nu este niciodată o atitudine personală, ea este întotdeauna o funcţiune plurală.
10:6.3 (114.4) Mărturia, întemeiată pe echitate (dreptate în armonie cu îndurare) este furnizată de personalităţile celei de-a Treia Surse-Centru, reprezentantele comune ale Tatălui şi ale Fiul pe toate domeniile şi pentru mintea creaturilor inteligente din toată creaţia.
10:6.4 (114.5) Judecata, aplicarea finală a dreptăţii în conformitate cu mărturiilor depuse de personalităţile Spiritului Infinit, este lucrarea Fiilor Staţionari ai Trinităţii; aceste fiinţe participă la natura trinitară a uniunii Tatălui, Fiului şi Spiritului.
10:6.5 (114.6) Acest grup de Fii Staţionari ai Trinităţii cuprinde următoarele personalităţi:
10:6.6 (114.7) 1. Secretele Trinitizate ale Supremaţiei.
10:6.7 (114.8) 2. Eternii Zilelor.
10:6.8 (114.9) 3. Îmbătrâniţii Zilelor.
10:6.9 (114.10) 4. Perfecţiunile Zilelor.
10:6.10 (114.11) 5. Recenţii Zilelor.
10:6.11 (114.12) 6. Uniunile Zilelor.
10:6.12 (114.13) 7. Fidelii Zilelor.
10:6.13 (114.14) 8. Desăvârşitorii de Înţelepciune.
10:6.14 (114.15) 9. Consilierii Divini.
10:6.15 (114.16) 10. Cenzorii Universali.
10:6.16 (114.17) Se nimereşte ca eu să aparţin celui de-al zecelea ordin din grupul acesta, Cenzorii universali; noi suntem copiii celor trei Deităţii ale Paradisului funcţionând ca Trinitate. Aceste ordine nu reprezintă atitudinea Trinităţii într-un sens universal; ele nu reprezintă această atitudine colectivă a Deităţii decât în domeniile judecăţii executive - justiţia. Ele au fost anume desemnate de Trinitate exact pentru munca care li s-a încredinţat, şi reprezintă Trinitatea doar în funcţiunile pentru care ele au fost personalizate.
10:6.17 (115.1) Cei Îmbătrâniţi de Zile şi asociaţii lor de origine trinitară împart judecata dreaptă de supremă echitate celor şapte suprauniversuri. În universul central, aceste funcţiuni nu există decât teoretic; echitatea se evidenţiază în perfecţiune, iar perfecţiunea Havonei exclude orice posibilitate de disarmonie.
10:6.18 (115.2) Justiţia este ideea colectivă asupra dreptăţii; îndurarea este expresia personală a acesteia. Îndurarea este atitudinea de iubire. Acţiunea legii se caracterizează prin precizie; judecata divină este sufletul echităţii, mereu conformându-se justiţiei Trinităţii, mereu îndeplinind iubirea divină Tatălui. Când sunt pe deplin percepute şi complet înţelese, echitatea Trinităţii şi iubirea plină de îndurare a Tatălui Universal coincid. Însă oamenilor le lipseşte această înţelegere deplină a justiţiei divine. Astfel, în Trinitate, aşa este ea văzută de oameni, personalităţile Tatălui, Fiului şi Spiritului se ajustează pentru a coordona slujirea iubiri şi a legii în universurile experienţiale ale timpului.
7. Supracontrolul supremaţiei
10:7.1 (115.3) Prima, a Doua şi a Treia Persoană a Deităţii sunt egale între ele şi toate trei sunt una. „Domnul Dumnezeul nostru este un Dumnezeu unic. Există o perfecţiune a scopului şi o unitate de execuţie în Trinitatea divină a Deităţilor eterne. Tatăl, Fiul şi Autorul comun sunt cu adevărat şi dumnezeieşte unul singur. A fost scris, într-adevăr: „Eu sunt primul şi tot eu sunt ultimul, şi în afară de mine nu mai este nici un alt Dumnezeu.”
10:7.2 (115.4) După felul cum le apar lucrurile muritorilor pe nivelul finit, Trinitatea Paradisului, ca Fiinţă Supremă, este preocupată numai de totalitate - planetă totală, univers total, supraunivers total, mare univers total. Această atitudine de totalitate există pentru că Trinitatea este totalitatea Deităţii precum şi din multe alte motive.
10:7.3 (115.5) Fiinţa Supremă este ceva mai puţin şi mai altfel decât Trinitatea ce funcţionează în universurile finite; însă, în anumite limite şi pe parcursul prezentei ere de incompletă putere-personalizare, această Deitate evolutivă chiar pare să reflecte atitudinea Trinităţii de Supremaţie. Tatăl, Fiul şi Spiritul nu lucrează personal cu Fiinţa Supremă, însă, pe parcursul prezentei vârste a universului, ei colaborează cu ea în calitate de Trinitate. Noi înţelegem că ei întreţin o relaţie asemănătoare şi cu Ultimul. Noi facem adesea presupuneri cu privire la ceea ce au să fie relaţiile personale între Deităţile Paradisului şi Dumnezeul Suprem când acesta din urmă îşi va fi încheiat evoluţia, dar în realitate nu ştim.
10:7.4 (115.6) Noi nu socotim că supracontrolul Supremaţiei poate să fie în întregime previzibil. Mai mult, această imprevizibilitate pare caracterizată de o anumită nedesăvârşire în dezvoltare, care este fără îndoială o marcă distinctivă a neplenitudinii Supremului şi de incompletitudine a reacţiei finite faţă de Trinitatea Paradisului.
10:7.5 (115.7) Mintea umană se poate gândi pe dată la o mie şi una de lucruri - evenimente fizice catastrofale, accidente îngrozitoare, dezastre oribile, boli dureroase şi flageluri mondiale - şi să se întrebe dacă astfel de calamităţi sunt legate de manevrele necunoscute ale acestei funcţionări probabile ale Fiinţei Supreme. Sincer vorbind, noi nu ştim asta; noi nu suntem cu adevărat siguri. Însă, cu scurgerea timpului, noi observăm că aceste situaţii dificile şi mai mult sau mai puţin misterioase se rezolvă întotdeauna pentru bunăstarea şi progresul universului. Se poate ca împrejurările existenţei şi vicisitudinile inexplicabile